Ieri mi-am îngropat saint-bernardul. Sub cireÅŸul din grădină, ca cel puÅ£in în iunie să-i vizităm mai des mormântul. Copiii au plâns ÅŸi le-am Å£inut o predică despre suflet, oameni ÅŸi animale ÅŸi am încercat cu greu să le explic de ce Barry nu va fi în cer.

Barry a venit în casa noastră când eu am început să păstoresc biserica „Sfânta Treime” din BeiuÅŸ. A fost martorul nopÅ£ilor în care nu îndrăzneam să intru în casă de amărât ce eram ÅŸi mergeam la el în grădină. Lui i-am povestit multe, nu că ar fi priceput, ci îi plăcea să mă asculte ÅŸi aveam ÅŸi certitudinea că tace.

Rămân pe zi ce trece mai singur. Mi-am îngropat bunicii, apoi pe tata, acum pe Barry ÅŸi toate acestea sunt pregătiri în vederea obiÅŸnuirii mele cu ţărâna. Îl înÅ£eleg pe Dumnezeu perfect...

De aceea mi se pare atât de frumoasă viaÅ£a... Până la lacrimi mi-e dragă...

V l a d i m i r _ P u s t a n