G. K. Chesterton, numit ÅŸi “prinÅ£ul paradoxului”, a spus despre bucurie că “este raÅ£iunea existenÅ£ei noastre”. M-am tot gândit, ascultând diferite variante ale bucuriei creÅŸtine, cum se vede totuÅŸi bucuria în viaÅ£a unui om.

Se spun poveÅŸti de la amvoane, cum că bucuria ar fi acea stare de spirit care se vede doar în interiorul omului, exclusiv o stare personală interioară, iar când astfel de afirmaÅ£ii se refugiază în spatele Bibliei, a unor interpretări, desfiinÅ£ând realitatea, scuzându-ne frustrările, faptul că pe chipurile noastre se observă contrariul, în aceste condiÅ£ii, îÅ£i vine să te întrebi dacă este un coÅŸmar sau doar pur ÅŸi simplu nu gândim?

FraÅ£ii Grimm au scris multe poveÅŸti nemuritoare, însă unele aduceau puÅ£in a realitate. Când însă, astfel de poveÅŸti se scriu în inimile oamenilor, în biserică, iar oamenii, ca o masă ce poate fi manipulată uÅŸor, sunt de acord cu ele, fără să reflecte asupra faptului, fără să cerceteze Scripturile cu adevărat, atunci, ai sentimentul pe care l-a avut Ilie când a spus că a rămas singur.

Când aceste vânturi suflă ÅŸi noi ne schimbăm ÅŸi ne clătinăm, mă întreb dacă nu avem casa zidită pe nisip...

Bucuria din suflet este ca lumina care se vede ÅŸi nu poate fi ascunsă. Dacă este prezentă în inimă este prezentă ÅŸi în atitudine ÅŸi în gesturi ÅŸi pe chip. Noi suntem o “epistolă vie”; oamenii citesc exteriorul întâi, iar în exterior se reflectă ce este în interior; “O inimă veselă înseninează faÅ£a; dar, când inima este tristă, duhul este mâhnit” (Proverbe 15:13).

Bucuria venită de la Duhul Sfânt, te umple cu totul, nu doar o parte din tine. Dacă se susÅ£ine altceva, e curat Caragiale: “să se revizuiască, primesc, dar, să nu se schimbe nimic”.

Fintoiu Alexandru