Dacă soÅ£ia lui Lot a avut un frate, de bună seamă, acesta este creÅŸtinismul de tip românesc al zilelor de pe urmă, chinuit de un veÅŸnic neastâmpăr. În pofida umorului vădit, lămurit de această presupunere, am avut nefericita idee să gândesc, că posesorul unui asemenea grumaz buclucaÅŸ suferă o depanare de compătimit, întrucât nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii. Nici măcar o telecomandă care să-l Å£ină blocat în momente de rafinament ezoteric sau în cumpăna unor curiozităţi de pomină.

Întotdeauna am preferat să cred că Dumnezeu a creat om după chipul Său, nu după chipul urangutanului. Însă, nevasta lui Lot îmi sporeÅŸte iluzia unui concubinaj lamentabil al omului cu păsările de noapte, mai ales cu bufniÅ£a, dacă este să ne luăm după mobilitatea gâtului ÅŸi după ochiul fin al acesteia. Există, bunăoară în circulaÅ£ia naÅ£ională, un reflex ancestral perpetuat cu multă grijă care pune monopol, în limita naivităţii, pe toÅ£i creÅŸtinii fără lichid de frână.

Ca prilej de iritare pot spune că atunci când îÅ£i răsuceÅŸti privirea spre trecut, nu te mai poÅ£i referi la viaţă fără să Å£i se strângă pielea. Ca semn al rătăcirii depline, o romanţă care să astâmpere ciuda cu niÅŸte consolări fără efect, s-a găsit mereu pentru orice român cu sufletul ţăndări. AÅŸa s-a născut ÅŸi cântecul franÅ£uzoaicei Edith Piaf, de unde aflăm, că nimic nu trebuie să regretăm din ceea ce a fost, de dragul propriei imagini, care se simte bine în tovărăşia unor eventuale deplasări în trecut, fie ele la cantina partidului, la paradele ceauÅŸiste, în excursii sau la vânătoare de mistreÅ£i.

Printre nenumăratele opere de "binefacere", guvernate de entuziasmul cu care proÅŸtii se leagă la ochi, s-a regăsit ÅŸi această campanie electorală Å£esută de niÅŸte creiere, care suspină înfometate după lichidarea lui Dumnezeu din viaÅ£a românilor, ajutaÅ£i de pretextul că, locul preÅŸedintelui urmează să-l ocupe niÅŸte oameni de ispravă, modele de mentalitate sănătoasă ÅŸi comportament cuviincios. Da. Sensibilitatea noastră e formată din astfel de prejudecăţi, iar plictiseala din noi le tratează cu bunăvoinÅ£a unui om surd. Stând pe loc ÅŸi tricotând poveÅŸti e ca ÅŸi cum ai încerca să te scapi de cancer cu aspirină.

În plasa acestui braconaj politic a căzut ÅŸi nevasta lui Lot când a privit înapoi, unde, cred totuÅŸi că l-a văzut pe Ion Iliescu pocăindu-se de păcate. Åži-a înlemnit. Pentru că picioarele niciodată nu te pot duce înainte câtă vreme tu priveÅŸti înapoi.

Eugen Dumitrescu