Åžtiu că a trecut Crăciunul. A trecut de mult ÅŸi revelionul, iar tumultul noului an 2010 ne-a prins aÅŸa de tare cu sesiuni, ore suplimentare, rate la bancă, invidii ÅŸi nemulÅ£umiri banale etc. că am ÅŸi uitat că doar cu o lună ÅŸi ceva de zile în urmă simÅ£eam febra cadourilor. Ce îi drept nu prea mare febră, pentru că la prima curăţenie din acest an cei mai mulÅ£i dintre noi au ÅŸi aruncat deja cadourile de tinichea ÅŸi alte produse artizanale fără nici o valoare, pe care le-au primit de la prieteni ÅŸi cunoscuÅ£i cu ocazia sărbătorilor. Iar cu un pic de sinceritate vom recunoaÅŸte ÅŸi noi câte daruri am făcut numai să fie făcute. Numai să nu mergem cu mâna goală am luat ÅŸi noi ceva de la ultimul magazin deschis în drum spre locul unde ne-am petrecut Crăciunul. Åži dacă nici de sărbători nu ne-am prea sinchisit cu cadourile, ce să mai vorbesc de restul anului. Poate doar aÅŸa la o zi de naÅŸtere pe care nicicum nu putem să o evităm, de 1 ÅŸi eventual 8 martie sau alte vreo două maxim trei evenimente deosebite, suntem forÅ£aÅ£i să mai dăruim ÅŸi noi ceva din banii, timpul, energia, creativitatea sau altceva cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu.

Tocmai mi-am amintit de o întâmplare pe care mi-a povestit-o un bun prieten de-al meu acum câÅ£iva ani, dar care mi-a rămas întipărită în minte până azi ÅŸi din care sper să fi învăţat ceva.

„Era vremea în care apunea era primitivelor calculatoare „286” ÅŸi „Commodore” ÅŸi se trecea la o nouă generaÅ£ie: „486” ÅŸi mai apoi „pentium”. BineînÅ£eles, doar copiii cu părinÅ£i ceva mai înstăriÅ£i îÅŸi permiteau să se bucure de noile minuni ale tehnicii. Eu nu mă număram printre ei. Pasionat fiind totuÅŸi de tehnologie, încercam la ora de informatică, unde stăteam buluc toată clasa pe un „pentium”, să prind cât mai mult din taina utilizării computerului.

La un moment dat, cu totul neaÅŸteptat, mama mea a primit o veste senzaÅ£ională. NiÅŸte prieteni de-ai ei aveau de gând să ne facă un cadou la care nici n-aÅŸ fi visat – un calculator. Nu prea găsesc cuvinte care să îmi exprime bucuria ce am simÅ£it-o atunci. Una din grijile pe care le-am avut a fost să îi găsim un loc potrivit în strâmta noastră locuinţă. A venit ÅŸi ziua cea mare în care trebuia să merg după el. Nu ÅŸtiam cât de greu este un monitor, nici cât de incomod la cărat cu autobuzul este unitatea centrală ÅŸi toate celelalte componente. AÅŸa că, plin de entuziasm am pornit spre adresa de unde aveam să ridic binecuvântarea. Am ajuns ÅŸi sfios am bătut la uÅŸa harului, apoi am intrat ÅŸi am văzut ce urma să primesc. Era o paragină de 286, total nefuncÅ£ional (monitorul era defect ÅŸi din unitatea centrală lipseau piese de bază). Am încercat atunci să ascund înghiÅ£itura în sec, nu cred că am reuÅŸit. M-am chinuit apoi să zâmbesc ÅŸi să mulÅ£umesc frumos pentru cadoul primit. Frustrarea pe care am simÅ£it-o atunci cred că a fost similară cu cea a Domnului Isus când s-a apropiat de smochin ÅŸi nu a găsit în el decât frunze (Matei 21:19). Isus, în schimb, nu a fost ipocrit, nu a zâmbit smochinului ÅŸi nici nu i-a mulÅ£umit.”

Probabil că au fost bine intenÅ£ionaÅ£i, se prea poate că au vrut să facă o bucurie unei familii mai sărace, dar eu tot cred că era mai bine să-l fi aruncat ei la gunoi ÅŸi să nu mai trebuiască să-l ducă prietenul meu până la un tomberon din alt cartier al oraÅŸului.

Mă gândesc ce bine ar fi ca odată cu trecerea iernii să treacă ÅŸi vremea cadourilor ieftine, nefolositoare sau înÅŸelătoare. Să ne aducem aminte ce a spus David „nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic!” (1 Cronici 21:24). E plină Biblia de exemple de oameni care au dăruit din toată inima ÅŸi au adus astfel jertfe de un bun miros înaintea Domnului. Amintesc doar de văduva săracă ce ÅŸi-a sacrificat pentru Dumnezeu ultimii bănuÅ£i (Marcu 12:41-44), copilaÅŸul care i-a dat lui Isus cele 5 chifle ÅŸi cei doi peÅŸti ai săi (Ioan 6:9), de Maria care a turnat acel mir scump pe trupul Domnului Isus (Ioan 12:3-8) ÅŸi de macedonenii pe care îi lăuda Pavel că din sărăcia lor lucie au dat naÅŸtere la un belÅŸug de binecuvântare (2 Corinteni 8). Iar pentru noi creÅŸtinii, ce altceva ar putea fi mai motivator decât modelul Domnului Isus care „S-a dat pe Sine însuÅŸi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, ÅŸi să-Åži cureÅ£e un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14). La fel ne îndeamnă ÅŸi Pavel „să aduceÅ£i trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească (Romani 12:1).

Cred că a sosit vremea cadourilor preÅ£ioase. Să nu uităm că cei de „la dreapta” au fost numiÅ£i „binecuvântaÅ£ii Tatălui” (Matei 25:31-46) tocmai pentru că nu au pregetat să se jertfească chiar ÅŸi pentru cei mai neînsemnaÅ£i fraÅ£i ai Lui.

Andrei CriÅŸan