Erau ani când puteai să-Å£i deschizi firmă în cartier cu doar o bormaÅŸină ÅŸi o cheie franceză. O unealtă precum bormaÅŸina era o raritate ÅŸi-Å£i câÅŸtigai repede respectul deÅ£inând-o. Noi priveam cu sârma în mână, ca aceia ce trag în jug, cum nea MiÅŸu, meÅŸterul cartierului, prindea cuierul în dibluri fixate nemÅ£esc. ÎÅŸi bătea joc de cuierul zdravăn de stejar românesc din scânduri de la gater românesc, dar fixat cu lucru nemÅ£esc. Mai mare ruÅŸinea! La un asemenea lucru „made in România” se cuvenea o sârmă de cupru sau aluminiu, după preferinÅ£ele clientului. Noi deÅ£ineam o paletă largă pentru satisfacerea oricărei exigenÅ£e, dar nea MiÅŸu cu bormaÅŸina lui ne fura mai toÅ£i clienÅ£ii. Nea’ MiÅŸu cu bormaÅŸina, nea’ MiÅŸu cu cheia franceză, nea’ MiÅŸu la schimbat de butelii, la reparat maÅŸinile de spălat. Cu două, trei scule avea de lucru de nu mai răzbea, pe noi lăsându-ne cu buzele înfipte în frunze de dud fluierând a pagubă totală. Ne-am reprofilat pe pari de roÅŸii ÅŸi bătut covoare în spatele blocului. Dar lovitura de graÅ£ie ne-a dat-o nea’ MiÅŸu în vremea când la modă era debranÅŸarea caloriferelor. Noi ne tot împrăştiam cu eternul bomfaier când nea’ MiÅŸu îÅŸi face apariÅ£ia cu un flex intrând în Å£evi ca Jerry în caÅŸcaval. De atunci l-am numit Sir nea’ MiÅŸu... respect până la moarte ÅŸi dincolo de ea.

Am debranÅŸat ÅŸi apoi vândut caloriferele fabricate în Laodicea. Erau nici reci, dar nici fierbinÅ£i… ameÅ£ite ca poporul ce le mângâia cu mâinile îngheÅ£ate ÅŸi cu dinÅ£ii clănţănind pe ritmul vieÅ£ii. Din instinct puneam ÅŸi rufe la uscat pe caloriferele cu minim 14 elemenÅ£i, de regulă era cel din sufragerie care-ÅŸi pierdea căldura descrescător cum ne pierdem noi iubirea de cer ÅŸi semeni. Am început clocotind ÅŸi noi ÅŸi apa de botez ÅŸi visele măreÅ£e ce ne vuiau prin cap ÅŸi-am devenit cu timpul, cu fraÅ£ii, debranÅŸaÅ£i de la Duh, de la trăire. Să fie oare bisericile noastre calorifere debranÅŸate prin care circulă gălăgios apa ruginită a tradiÅ£iei?... Să nu fie!

Să fim noi oare ca elemenÅ£ii de calorifer, reci mai tot timpul ÅŸi fără interes pentru mâinile ce-ÅŸi caută printre noi căldura?... Să nu fim!

Să mergem oare la biserică doar din instinct ca rufele puse pe calorifer. Să facem doar clădiri unde să-şi facă păianjenii concediile.

Cum era cheia franceză pentru Sir nea’ MiÅŸu aÅŸa e Biblia pentru noi... indispensabilă. Biblia e cheia franceză a sufletului. Restul e bomfaier ÅŸtirb ce zgârie sufletul.

Vremurile s-au schimbat sau mai bine zis, s-au complicat. Cu o bormaÅŸină, o cheie franceză ÅŸi un flex nu ÅŸtiu care om cu toate ÅŸuruburile strânse ÅŸi-ar deschide o firmă. Cu siguranţă se va numi „PrăbuÅŸirea SRL”. Nea’ MiÅŸu a ajuns paznic de noapte ÅŸi în nopÅ£ile senine repară roata Carului Mare cu cheia franceză ÅŸi taie luna cu flexul.

Dani Surducan