Camus zicea că libertatea e dreptul de a nu minÅ£i. Inventa el atunci o stare în care oamenii nu mai aveau nevoie de cuvinte care să le întărească pe cele dintâi, nici de detector de minciuni, nici de notari. Åžtim că adevărul nu-i o stare, ci o persoană, nu e o normă de viaţă, ci e viaÅ£a însuÅŸi. Când vorbim oamenilor însă despre faptul că Hristos e Adevărul ajungem în impasul de a crea două adevăruri. Unul ipotetic ÅŸi metafizic ÅŸi adevărul scris cu literă mică pe care-l folosim la tribunale.
Un filosof spaniol zicea că există trei adevăruri, nu două cu care încercau să ne smintească teologii medievali. Există adevăruri personale care sunt legitime atâta timp cât nu lezează alte persoane, adică ceva ce Scriptura Sfântă numea încredinţări personale. E adevărul tău de care Å£ii ca orbul de bastonul alb ÅŸi cu care mergi în mormânt cum a mers Luther cu ideea că pământul e buricul universului, iar soarele galopează sprinten în jurul planetei albastre. Satana zice că homosexualitatea e un adevăr personal...
Apoi mai sunt adevărurile colective, adevăruri ce sunt îmbrăţiÅŸate de comunităţi ÅŸi în care întră ÅŸi credinÅ£ele religioase, halucinaÅ£iile comunitare (de tip OZN) precum ÅŸi alungarea vampirilor cu usturoi.
Ultimul tip de adevăruri capătă o dimensiune universală. Planeta e în încălzire. Există criză ÅŸi arbori de cauciuc. Copernic avea dreptate.
Eu cred că există un singur tip de adevăr. Acela pe care-l spui că te vei întâlni cu mine la 18 fix ÅŸi la 18 fix eÅŸti acolo. Enoh zicea că îngerii căzuÅ£i din Geneza 6:2 au adus oamenilor, pe lângă multe alte rele, ÅŸi scrisul care nu-i altceva decât neputinÅ£a ca „Da”-ul nostru să fie „Da” ÅŸi „Nu” să fie nu. AÅŸa s-au inventat notarii.
Când spui adevăruri simple ÅŸi te Å£ii cu mâna de gâtul lor ajungi să semeni cu Adevărul. Dar trebuie început cu lucruri mici ÅŸi nu trebuie să ieÅŸi din Scriptură. Restul este „Åži am încălecat pe-o ÅŸa ÅŸi v-am spus povestea bla-bla”.
V l a d i m i r _ P u s t a n
« înapoi
