Atunci când scrii despre femei trebuie să o faci cu băgare de seamă ca nu cumva primăvara să Å£i se transforme în priveghi. Venind ieri din Bucovina am văzut străzile pline cu femei ce spânzurau cu capul în jos flori aduse din Å£ara morilor de vânt ÅŸi am realizat astfel că cel puÅ£in calendaristic, a venit primăvara.

Am putea scrie astăzi despre femeile care nu mai sunt, adică cele din China, ucise în pântecele mamei lor, iar statisticile vorbesc despre 25 milioane de bărbaÅ£i cu ochii oblici ce nu vor avea cu cine să se căsătorească.

Am putea scrie despre femeile care prea sunt. Cele din România ce umplu duminică de duminică bisericile ÅŸi ca la crucea lui Isus, tot la trei femei un bărbat.

Am putea scrie despre femeile bătute. ConstanÅ£a GhiÅ£ulescu citează din înÅ£elepciunea românilor din secolul XVIII. „O palmă două nu se pun la socoteală. Bătaia adevărată e doar atunci când femeia nu mai poate grăi către judecătoriu. Bătaia nu-i umilinţă, ci o îndreptare ce trebuie făcută cu măsură ÅŸi blândeÅ£e. Bătaia e numită doar atunci când e aplicată cu toiagul ÅŸi nu atunci când se face cu pumnul tratament prescris zilnic numindu-se doar vrăjmăşie.”

Am putea scrie despre femeile ce stau în spatele bărbaÅ£ilor la umbră cât ÅŸi cele ce stau în soarele lor. Nietzsche zicea că pe Socrate nevastă-sa Xantipa l-a făcut cel mai mare dialectician al tuturor timpurilor când ne mai suportând să stea acasă, vorbea cu cine apuca prin Atena, devenind astfel filosof.

Am putea scrie despre femei la modul superlativ, dar nu o facem de frică să nu ne descoperim pe noi înÅŸine bărbaÅ£ii, adică slăbiciuni - spărturi în statuia ridicată de mii de ani în cinstea sexului tare, a genului puternic.

AÅŸa că nu scriem nimic din toate acestea, ci doar urarea de a folosi la maxim ceea ce aveÅ£i diferit faţă de bărbaÅ£i pentru că în cer nu se va mai conjuga nimic la genul feminin. FiÅ£i dar voi înÅŸivă!

V l a d i m i r _ P u s t a n