La o grădină zoo, un bărbat s-a angajat pe post de... maimuţă. Într-o zi, când se legăna pe-o liană, ÅŸi-a făcut un elan mai serios, ÅŸi a sărit (fără să vrea) în... cuÅŸca leului! Speriat, disperat ÅŸi cu ochii cât cepele, „domnul maimuţă” a văzut coasa morÅ£ii în ochi! În schimb, leul, ÅŸi-a scos liniÅŸtit masca ÅŸi a zâmbit: "stai liniÅŸtit, ÅŸi eu port mască!”

Opinez cu Kierkegaard, că în viaţă, noi oamenii, suntem actori. Buni sau răi. Dar, cu măşti. Jucăm teatru, deÅŸi viaÅ£a noastră e realitate. Prostia este că teatrul suntem noi, iar auditoriul este Dumnezeu! Åži dacă Lui nu-i place, jucăm în pagubă. Oricât ne-am strădui să impresionăm, piesa nu-i decât spirit gregar.

Masca e faÅ£ada umană. E ceva exterior ce lipseÅŸte în interior. E gard vopsit în faţă. Vopsea peste rugină. E ipocrizie. E dispreÅ£. E Anania, e Ghehazi, e Iuda, e Balaam, e dracu’! Cu masca pe faţă, omul nu vrea să schimbe lumea. Problema lui e să-i facă faţă. Poate?

Trăim în epidemia măştilor. Până ÅŸi feÅ£ele bisericeÅŸti le poartă. După slujbe, sutana de preot, costumul de pastor, intră la naftalină, sunt agăţate în cui... "Să bea niÅ£el ÅŸi nea Ion, că ÅŸi el e om", zicea bunica despre sfinÅ£ii care îl lăsau pe Dumnezeu încuiat în biserică de duminică până duminică. Ironic, evident. Nefericirea este că, printre enoriaÅŸi, unii poartă masca de fraÅ£i numai la biserică, numai duminica sau în ziua a ÅŸaptea, numai până se-nsoară ori au pus mâna pe-un june. Până trec pe lângă un cerÅŸetor, până a ajuns farfuria colectei în dreptu-i, până Å£ipă careva din familie cu decibeli, până a dat teză ÅŸi nu ÅŸtie nimic. Cât despre blogării creÅŸtini, ce să spunem? Aici e prezentă panoplia de carnaval, erudiÅ£ia de paradă.

Cu masca poÅ£i să pozezi în erou, dar adevărul e că în sânge eÅŸti dezertor. Masca e ca ÅŸi jocul virtual, în spatele monitorului, orice măscărici se declară Casanova! E ca învelitorile mortuare puse pe cai la dric: orice mârÅ£oagă devine armăsar apocaliptic.

Masca înseamnă mai multe feÅ£e, de sfânt, de curvar, de samaritean ÅŸi iudeu în acelaÅŸi timp. Iacov, spune că nu se poate să porÅ£i o mască a lumii, fără să fii vrăjmaÅŸ cu Dumnezeu. Fratele Wurmbrand scria că în limba ebraică, cuvântul faţă este panim, adică feÅ£e, la plural.

Unii ÅŸi-au făcut din purtatul măştilor un tabiet, un ideal. Au ajuns chiar ei însuÅŸi să nu se mai cunoască. Nici privindu-se-n oglindă. Nichita Stănescu spunea că "a avea un ideal înseamnă a avea o oglindă". Cristian Tudor Popescu afirmă însă că ideea nichitiană este cât se poate de falsă, argumentând: "Oglinda este simbolul consacrat al reflectării aparenÅ£ei. În oglindă nu vezi decât cum arăţi, nu cum eÅŸti. Or, idealul nu Å£ine de aparenţă, ci de esenţă. Dacă ceea ce vezi în oglindă înseamnă ideal, atunci ai mari ÅŸanse să te numeÅŸti Adolf Hitler, Nicolae CeauÅŸescu sau Oana Zăvoranu, căci ÅŸi ea are oglindă".

Ca ÅŸi tutunul, purtatul măştilor e sinucidere amânată.