Dumnezeu ne-a vorbit zilele acestea prin apă. De câÅ£iva ani buni, în România, digurile se rup, râurile îÅŸi ies din fire ÅŸi vin nepoftite în casele noastre unde ni se urcă în pat. Apoi pleacă în zori cu casă cu tot. Apoi vin politicienii care promit ca ÅŸi Henric al IV-lea o găină în fiecare oală duminica. Pentru că multora atât le-a mai rămas. O cratiţă.

Am putea da vina pe pădurile tăiate. Idealul României e să mai rămână cu un copac. Cel al cunoÅŸtinÅ£ei binelui ÅŸi răului. Åži până îl găsesc pun drujbele pe toÅ£i ceilalÅ£i. În locul umbrei verzi ni se vor distribui umbrele de aceiaÅŸi culoare. În locul oxigenului, măşti de gaze pentru noi ÅŸi pentru miile de maidanezi ocrotiÅ£i de forurile internaÅ£ionale.

Am putea da vina pe români. Domnul Băsescu se arăta revoltat de faptul că amărăştenii ÅŸi-au construit casele pe albia râului ÅŸi nu ÅŸi le-au semeÅ£it sus pe deal. Dar domnule preÅŸedinte, de 2000 de ani ne ascundem prin borÅ£i, peÅŸteri ÅŸi văi. Pe deal sus ne văd tătarii, pecenegii ÅŸi cumanii ÅŸi e vai de noi. Jos în vale nu ne găseÅŸte decât domnul Boc ÅŸi ne ia impozit pe găini, suflet, fumuri ÅŸi sărăcie.

Am putea da vina tot pe români. PăcătoÅŸenia lor a ajuns la porÅ£ile raiului ÅŸi la sfintele urechi ale lui Dumnezeu. Avorturi, babe violate, manele ÅŸi guÅŸteri, discoteci ÅŸi îmbătări, apoi fuga pioÅŸi la biserică. Åži atunci Dumnezeu, sătul de mioritici, declanÅŸează butonul cu ape, fix peste zona cu mănăstiri multe. Ceva nu se potriveÅŸte aici… Dumnezeu nu-i cum cred românii.

Am putea da vina pe masoni, agenÅ£iile străine, miÅŸcarea sionistă ÅŸi stratul de ozon subÅ£ire ca pocăinÅ£a multora, dar nici acestea nu stau în picioare fără câteva propte ridicole.

De ce vin ploile? De ce ni-s verile tot mai primăveri şi toamnele tot mai ierni?

Undeva în cer ceasul care învârte limbile universului a început să se agite încălecând legile după care a funcÅ£ionat până acum. Lucrurile se precipită, iar Dumnezeu în mod voit se uită în altă parte, lăsându-le o marjă bună de scăpare de sub control. Timpul nu mai are răbdare..

În altă ordine de idei poate că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile ÅŸi cântările. Când a lovit în 2005 uraganul Katrina peste americani, un pastor care avea 300 de membri s-a trezit după dezastru cu 3000 de oameni în biserică. A zis „De 8 ani de când sunt pastor aici am tot cântat că-L vrem doar pe El, ÅŸi El ne-a ascultat rugăciunile ÅŸi cântările ÅŸi ne-a luat totul.”

V l a d i m i r _ P u s t a n