„Nenorocirea de-a nu trăi-n sfinÅ£enie“... spunea Părintele Daniil Sandu Tudor. Există sfinÅ£i nu ÅŸi aproape sfinÅ£i, sau semi-sfinÅ£i. Dacă nu suntem sfinÅ£i atunci există riscul să fim aproape demoni. Åži trei secunde de netrăire cu Hristos, ne pot fi fatale, ne pot priva de o veÅŸnicie cu El.

„SfinÅ£enia este sigura capodoperă de artă care Å£ine o veÅŸnicie“, spunea Virgil Gheorghiu. Toate celelalte mari capodopere ale marilor artiÅŸti, vor arde din păcate. Bach, Enescu, Mozart, Tolstoi, Dostoievsky, Dickens, Creangă, Eminescu, au lucrat pe foi de hârtie. BrâncuÅŸi a lucrat în piatră. Grigorescu, Rembrandt, Van Gogh, Caravaggio au lucrat pe pânze fixate-n ÅŸevalet. ToÅ£i s-au slujit de materie pentru a crea materie. Doar sfinÅ£ii sunt cei care se slujesc de materie pentru a desăvârÅŸi imateria... pentru a desăvârÅŸi sufletul.

SfinÅ£ii au ca unelte de lucru genunchii plecaÅ£i, ochii fixaÅ£i pe cruce, mâinile mângâind dureri ÅŸi legând răni, picioarele degrab alergătoare să constate Învierea... acestea sunt uneltele sfinÅ£ilor ÅŸi cu ele-ÅŸi cioplesc, ÅŸlefuiesc sufletul.

Sfinţii n-au portofel, ei au porto-defel. Cerul e portofelul sfinţilor. Sfinţii nu poartă ochelari de soare. Ei sunt obişnuiţi cu lumina.

SfinÅ£ii se fac cu timpul, cu anii, cu luptele, cu căderile, cu ridicările, cu iar căderile, cu victoriile... cu victoriile... cu victoriile. Sfântul stă pe podium atâta timp cât nu-l cuprinde ameÅ£eala mândriei. SfinÅ£ii nu se nasc, cum ne place nouă să credem că doar printr-o ridicare de mână urmată de o scaldă în apă ÅŸi-n blitzurile rudelor e destul pentru a ne declara sfinÅ£i.

SfinÅ£ii au ca veÅŸmânt smerenia. De ei dai din greÅŸeală, accidental. Ei nu umblă cu papa-mobilul pe mijlocul uliÅ£elor etalând genunchii uzaÅ£i de-atâtea rugăciuni.

SfinÅ£ii nu au dulap, numai cuier. Ei zic aÅŸa: „De ce să am eu două paltoane, când nea Nicu umblă-n fâÅŸ. De ce să am eu două rânduri de pijamale când domnu` Titi de la patru doarme în pijamalele spitalului.“... Åži Hristos a zis aÅŸa.

SfinÅ£ii legaÅ£i în lanÅ£uri ÅŸi Å£inuÅ£i după gratii sunt mai liberi decât mulÅ£i liberi ce-ÅŸi beau cafeaua în cafenelele Parisului. Adevărata libertate înseamnă să te eliberezi de tirania patimilor ÅŸi viciilor ÅŸi să nu depinzi decât de Dumnezeu ÅŸi de tine însuÅ£i. Libertatea înseamnă să nu fii scos afară, pe balcon, de o foaie de 5 cm umplută cu frunze uscate de tutun din care trăgând devii locomotivă fără gară. Libertatea înseamnă să vezi cu ochii dar să nu pofteÅŸti cu inima. Libertatea înseamnă lipsa judecării celui vrednic de judecat. Lipsa bârfirii. Lipsa invidiei. „Hristos este libertatea “... spunea Berdiaev.

„Sfântul este singurul personaj de utilitate publică“... spunea acelaÅŸi Virgil Gheorghiu. Nu economia, ÅŸtiinÅ£a, comerÅ£ul, PIB-ul Å£ine o Å£ară... ci sfinÅ£ii. O căruţă de sfinÅ£i poate să facă ce un marfar plin cu miniÅŸtri ÅŸi senatori nu au nici o ÅŸansă... să umble în agenda ÅŸi planurile lui Dumnezeu. Sodoma dacă avea o mână de sfinÅ£i nu era nimicită. CarpaÅ£ii României nu au luat-o la vale înghiÅ£ind birturile, discotecile, toaletele liceelor, cabinetele de exterminare a bebeluÅŸilor nenăscuÅ£i pentru că îi Å£in chiliile pustnicilor săpate în stânci. Ei, călugării din munÅ£i, din mânăstiri, din garsoniere, din apartamente... ei sunt cei care Å£in Å£ara. SfinÅ£ii nevăzuÅ£i ai României, când n-or mai fi ei... va trebui să importăm. Åži cum Uniunea Europeană exportă mizerii, gunoaie, de toate, numai sfinÅ£i nu, va trebui să-i crească Å£ara. Să-i crească Biserica. Singura seră capabilă să dea ţării sfinÅ£i. Biserica-i pepinieră de sfinÅ£i ÅŸi de nu-i aÅŸa... e bai, e vai de ea ÅŸi-i vai de noi.