„Eu, purtătoarea de cuvânt a băncilor penticostale, prezint raportul de sfârÅŸit de an. Åži în acest an am cărat în spate cam tot acelaÅŸi număr de enoriaÅŸi. Am observat o uÅŸoară creÅŸtere în ultimele luni a anului, dar din experienÅ£a anilor trecuÅ£i, nu ne mai hazardăm în a le scrie numele în registre decât după săptămâna de evanghelizare. În schimb, am sesizat o creÅŸtere fulminantă, mai ales pe partea surorilor, a numărului de bârfe ÅŸuÅŸotite din batic în batic. Pe alocurea am simÅ£it că dacă mai Å£inea mult predica deveneam din bancă, dormeză. Am avut ÅŸi cazuri de somn adânc când nici chiar intervenÅ£ia fanfarei nu a îmbunătăţit situaÅ£ia. În rest aceleaÅŸi plângeri a băncilor de la balcon. Gume Orbit lipite pe sub bănci, material puÅ£in pe surori. SituaÅ£ie penibilă în care am căzut de comun acord să completăm noi fustele scurte cu materialul nostru, chiar dacă rămânem cu buretele la vedere. Åži de mila fraÅ£ilor tineri ne sacrificăm. Cam atât am avut de declarat, cedez cuvântul fratelui Amvon.”

„Amvon nu Avon... MulÅ£umesc! Noi amvoanele Å£inem pe palme aceeaÅŸi versiune Cornilescu a Bibliei, aceiaÅŸi predicatori ne urlă în urechi, aceleaÅŸi flori de plastic ne înconjoară. Am făcut apel să scoată florile de plastic din biserici pentru că ÅŸi fraÅ£ii seamănă din ce în ce mai mult cu ele, adică nu se schimbă indiferent câte sute de predici ascultă. Păstrează aceeaÅŸi faţă palidă de plastic până la moarte. Vor fi mari dificultăţi în a deosebi pozele din timpul vieÅ£ii de pozele de la înmormântare, mai ales că din poziÅ£ia în care suntem noi, ochii închiÅŸi se văd perfect. Cazuri extreme au fost când unii fraÅ£i au prins aÅŸa mare drag de noi de au vrut să ne ia acasă. Am fost, suntem ÅŸi vom fi lemnul discordiei. Pluta spre care mulÅ£i înoată înecând pe alÅ£ii. BieÅ£ii de ei... habar nu au că în iad vor intra mulÅ£i călare pe amvoane. Atât. Predăm microfonul fratelui Lambriu.”

„Ca reprezentant al lambriurilor din biserici, vă aduc la cunoÅŸtinţă că vom ceda din cauza rugăciunilor ce ÅŸi-au găsit sfârÅŸitul printre lambriuri. Le amintim fraÅ£ilor că dacă doresc să mai aibă lambriuri în biserici ÅŸi rugăciuni ascultate, vor trebui să ierte nu de pe buze, ci din inimă. „Åži ne iartă nouă greÅŸelile noastre, precum iertăm ÅŸi noi greÅŸiÅ£ilor noÅŸtri.” Rugăciunea fără iertare e ca puricele... Å£opăie dar nu zboară. Transmit pe această cale tuturor lambriurilor un călduros „La mulÅ£i ani” ÅŸi având în vedere că deja facem parte din tradiÅ£ie, fără frică, lavabilul nu ne va înlocui. AtenÅ£ie mare la tavanul fals, falsul de pe tavan se poate uni cu falsul de jos ÅŸi devin majoritate... rămâneÅ£i la lambriuri.”

„Eu, sora Podea, nu am ce declara... decât lucruri negative. Genunchi rar plecaÅ£i ÅŸi lacrimi puÅ£ine.”

Acest raport va fi multiplicat ÅŸi lipit pe toÅ£i stâlpii cerului.