Marea nu ne supără că nu va mai fi în cer... important e că avem nisipul în care ne vom juca într-o sfântă pururi inocenţă cu lopeÅ£i de aur ÅŸi găletuÅŸe de smarald. Vom călări norii albi în galopuri eterne prin lanuri de stele, descălecând la porÅ£ile Împărăţiei. Din semilună vom face arc cu săgeÅ£i luând la Å£intă infinitul. Ne vom juca ascunsa prin multele camere ale Tatălui punând vreun înger mai tânăr să numere până la 100. „Cine nu-i gata îl iau cu lopata...”

Cu o daltă ÅŸi-un ciocan vom crăpa soarele... să vedem ce-i în el. Vom fugări cercul polar printre galaxii precum cauciucurile uzate printre blocuri. CocoÅ£aÅ£i pe creanga eternităţii vom culege ciorchini de stele în căciuli de lumină lină. Chiuind de veselie ne vom da cu sania pe pârtiile de vânt. Vom umple cu gem de cireÅŸe ÅŸlapii îngerilor mai sobri ÅŸi când vom obosi de joacă ÅŸi trăsnăi ne va chema Tata la cină, mângâindu-ne creÅŸtetul asudat cu mâna-I părintească.

„Decolorat de-asupra mea ÅŸi-l port de-acum

Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie.

Că astăzi griji, necaz şi ani mă duc pe-un drum,

Lipsit cu tot de ideal ÅŸi de tărie.“ (Mircea Demetriade)

M-a lovit din nou, din plin, a mia oară, nostalgia ÅŸi nu-mi rămâne decât să cred că moartea ce ne-aÅŸteaptă nu-i decât un uter mai ciudat din care ne va naÅŸte ViaÅ£a într-o veÅŸnică copilărie cu jucării ÅŸi fără ispite ÅŸi fără prieteni furaÅ£i.

Am scris, ce-am scris, cu ciudă cruntă pe noi, pe lume. După mai bine de zece ani am dat din nou de cel mai bun prieten din copilărie. L-am pierdut printre blocuri ÅŸi l-am găsit pe net. Plecase în Grecia ÅŸi eu aiurea ÅŸi ne-am pierdut. Am luat numărul de telefon de la soră-sa... ÅŸi dau să sun. M-au copleÅŸit emoÅ£iile ÅŸi amintirile. „Alo... Marius?“ „Da!“... “Ce mai faci, frate?“. Mai bine de o oră am vorbit ÅŸi după ce am închis mi-a venit să plâng, să urlu, să vomit. Pe toată durata convorbirii cuvântul „bani“ a fost tot al doilea cuvânt cu care-mi spulbera creierul. Avere, case, afaceri, laudă, toate... numai Marius pe care-l lăsasem printre blocuri de negăsit. Marius cu care păzeam caprele pe pajiÅŸtile poluate ale urbei. El, prietenul cu care adunam restul de la pâine pentru a intra la cinematograful de la cantina minerilor. El prietenul cu care... dar de fapt, mă iertaÅ£i... poate vă reÅ£in ÅŸi vreÅ£i să faceÅ£i bani. Iertare!