După ce Hercule i-a omorât păsările, zeul Ares ÅŸi-a luat sabia în mână ÅŸi s-a dus spre grămada de muÅŸchi, care însă l-a întâmpinat cu măciuca în mâini. Zeul s-a dus acasă îngândurat... Începea o nouă eră în care omul ridica pumnul spre divinitate.

Au trecut anii... Dacă în Evul Mediu oamenii mârâiau la Dumnezeu, acum înjurăturile se aud în tot universul, în noaptea cea mai neagră a distrugerii oricărei autorităţi vizibile ÅŸi invizibile.

Samuel a crezut că Israel are ceva cu slujba lui de judecător ÅŸi s-a simÅ£it ameninÅ£at în pensia ce-l aÅŸtepta, dar Dumnezeu i-a ÅŸoptit la ureche „Nu cu tine au aceÅŸtia treabă, ci cu Mine. Pe Mine vor să mă dea la o parte”. Astfel se năştea monarhia, un surogat de teocraÅ£ie în care regele era copia nereuÅŸită ÅŸi vizibilă a invizibilului Dumnezeu.

L-au ales pe Saul pentru că era înalt ÅŸi frumos. Nu conta că nu avea nici gram de curaj ÅŸi de groază s-a ascuns prin bucătării de nu l-au mai găsit decât cu prorocii.

Pe Saul nu l-a ucis amalecitul, ci revoluÅ£ia franceză care a rezolvat cu ghilotina problema monarhiei ÅŸi printr-un artificiu istoric a desăvârÅŸit trecerea spre ÅŸapca lui Lenin ÅŸi basca lui Ion Iliescu.

Am auzit două enoriaşe de ale mele vorbind duminică că-l vor alege pe Mircea Geoană că e frumos. Ca Saul.

Dumnezeu a fost expulzat din republica noastră prezidenÅ£ială numită România, dacă a fost prezent vreodată.

Noi nu putem vorbi ca europenii de o descreÅŸtinare vizibilă întrucât n-am fost creÅŸtinaÅ£i pe de-a-ntregul niciodată, credinÅ£a nefiind o opÅ£iune personală, ci un angajament colectiv cu preoÅ£ii în frunte, ce n-au fost altceva decât umili slujitori îndatoraÅ£i statului administrativ.

De aceea dacă Europa scrie pe autobuze înjurături la adresa lui Dumnezeu, ridicând ciomagul lui Hercule, mai mult decât toÅ£i, noi ridicăm pumnul spre nimeni.

AÅŸa că nu-mi mai scrieÅ£i emailuri întrebându-mă pe cine să votaÅ£i pe 6 decembrie.