Născut la 8 mai 1969
Adică 41 de ani în prezent. Mă gândesc că am trecut biniÅŸor de jumătate din viaţă. Numai că ieri, la 17 ani, Cristina, o tânără credincioasă, a murit. Åži atunci tot ce rămâne e ziua de azi. Interesant e că rareori ne gândim la ziua de azi ca fiind importantă. Între regretul zilei de ieri ÅŸi speranÅ£a zilei de mâine trecem cu vederea ziua de azi. Eu mă gândesc să trăiesc azi cu Dumnezeu. Mai văd eu ce fac mâine…!
Căsătorit cu Mina, pe 7 mai 1993
Adică de 17 ani. Mă gândesc că este o cifră bună. Dar cum se numără de fapt anii de căsnicie? Poate ar trebui să număr de câte ori am zâmbit împreună sau câte vise ne-am împlinit împreună. Poate că ar trebui să mă furiÅŸez când se roagă pentru mine ÅŸi să ascult. Atunci poate că aÅŸ ÅŸti ce să număr.
Tatăl a două fetiţe, Aniela şi Carina
De 14 ÅŸi 13 ani. Când s-au făcut aÅŸa de mari? Probabil că în timp ce eu mă ridam ÅŸi albeam încet numărând ratele de la casă ÅŸi numărul de meditaÅ£ii necesare pentru examene. Copiii te ajută să înÅ£elegi multe. Cum ar fi, spre exemplu, dragostea unidirecÅ£ională. Tu dai, dai ÅŸi iar dai…! AÅŸa ajungi să pricepi de ce uneori Dumnezeu a obosit!
LicenÅ£iat în drept, teologie, psihologie, doctorand
De vină pentru drept e Mihail Drumes cu studentul său care tot întârzia să îÅŸi ia licenÅ£a în drept. Atunci mi s-a năzărit întrebarea: “Păi cât o fi de greu să iei licenÅ£a în drept?”. Am aflat ulterior ce nu scria în carte. Anume că cel mai greu e să rămâi cinstit.
La teologie m-am dus singur. Pe ascuns, să nu ÅŸtie Mina. A aflat că sunt student la teologie când toceam la cursul de geografie biblică. Avea ea o părere despre cei ce fac teologie…! Am avut o proastă inspiraÅ£ie să mă fotografiez cu ochelari pentru licenţă. AÅŸa că nici măcar la diplomă nu pot să mă uit.
Psihologia am făcut-o de dragul Minei. Să fiu cu ea la cursuri. Are vocaÅ£ie pentru a ajuta oamenii. E singura licenţă care a meritat efortul. AÅŸa că e mai mult licenÅ£a ei decât a mea.
Doctoratul agonizează. Obligatoriu trebuie încheiat în septembrie la Academia Română. Sper să găsesc bruma de putere să schimb semnul de întrebare în punct ÅŸi să susÅ£in teza.
Manager ÅŸi pastor
De 15 ani lucrez la FundaÅ£ia Viaţă ÅŸi Lumină. De la un sandwich în stradă la 230 de copii. Åžtiu ceva poveÅŸti frumoase cu copii care au reuÅŸit. Cei mai mulÅ£i se luptă. Unii nu au reuÅŸit. AÅŸa e viaÅ£a. Åžtiu sigur că unii dintre ei Å£in la mine. Mă gândesc că e un câÅŸtig faptul că am lucrat pentru ei. Dumnezeu să îi ajute.
De 7 ani lucrez în biserica Betel ca pastor coordonator. Tot de vreo 7 ani evit să folosesc cuvântul pastor coordonator ca să nu lezez sentimentele cuiva. DeÅŸi oamenii sunt egali doar în moarte. În viaţă sunt diferenÅ£e. Ce biserică mi-a dăruit Dumnezeu. Datorită lor am învăţat să slujesc. Au avut atâta răbdare cu mine. Tinerii mi-au scris o felicitare de vreo 8 pagini. Am ascuns-o! Am să o scot când nu o să mai găsesc putere să slujesc. Atunci voi citi câte un gând ca să mă ajute să merg înainte.
Când urma să zic gata, asta e tot, mi-am amintit de ultima iubire ce mi-a luminat viaÅ£a! De dragul acestei iubiri mi-am ucis blog-ul. E iubirea pentru CireÅŸari. E respectul pentru un om aparte, deÅŸtept ÅŸi credincios lui Dumnezeu: Vladimir Pustan. E dragostea pentru voi cei care refuzaÅ£i să muriÅ£i fără luptă. O luptă cu amorÅ£irea, fariseismul ÅŸi minciuna. E lupta pentru “forever young” în Hristos.
De azi înainte mă găsiÅ£i pe www.ciresarii.ro. De regulă la editorial. Cu toÅ£i cei 41 de ani ai mei.
Nu ÅŸtiu de ce în aceste zile CireÅŸarii au fost aÅŸa tăcuÅ£i.
Race life spun englezii sau curriculum vitae, spun latinii. Adică cursa vieÅ£ii sau istoricul vieÅ£ii. Tu ce ai scrie în dreptul tău?
« înapoi
