Am fost întrebat, mai mult implicit decât explicit, de ce nu există în lista preocupărilor mele, a hobby-urilor cultivate, dansul? Poate ÅŸi voi v-aÅ£i confruntat cu o astfel de întrebare la care v-aÅ£i blocat ÅŸi nu aÅ£i ÅŸtiut ce să răspundeÅ£i.

Din capul locului vreau să spun că nu manifest repulsii faţă de dansul luat în sine. Nu îl văd ca pe ceva straniu sau dezgustător. Nu am nimic împotriva unui dans împreună cu soÅ£ia mea. David, un personaj biblic, a dansat – aÅŸa ne arată scrierile Vechiului Testament al Sfintei Scripturi. Dar. Acum urmează să dezvolt un mare DAR:

Nu îmi place dansul practicat în contextele societale actuale: discotecă, cluburi, nunÅ£i, petreceri mondene etc. Aceasta fiindcă în astfel de contexte miÅŸcările dansului transformă fiinÅ£ele superioare din statutul de oameni în cel inferior ce migrează de la ipostaza unor feline senzuale (uitaÅ£i-vă la vestimentaÅ£ia majorităţii femeilor prezente în contexte de genul celor enumerate de mine mai sus...) la cea de mamifere antropoide. La dans inviÅ£i de obicei persoane de sex opus ce îÅ£i apar atractive, simpatice. Care e scopul? Probabil o apropiere crescută între cel ce invită ÅŸi cea invitată, poate nu întotdeauna în sensul celor înÅ£elese de Sigmund Freud care spunea că omul se miÅŸcă între eros ÅŸi tanatos, între sexualitate ÅŸi agresivitate.

Când are loc în grupuri, dansul este necivilizat, induce o atmosferă zgomotoasă ÅŸi întunecată, imaginea unei turme a cărei miÅŸcări sunt trasate în registrul determinărilor pavloviene, miÅŸcări condiÅ£ionate de notele ce curg pe portativele satanice (credeÅ£i că rock-ul, ca exemplu, e altfel decât satanic?). Altfel spus, nu doresc să mimez sau să schiÅ£ez umbrele miÅŸcărilor unui animal societal (care întrebat ulterior cine este, se defineÅŸte prin a spune că este o fiinţă evoluată în raport cu cei ce trăiau acum 100 de ani) aflat sub stăpânirea imperială a instinctelor gregare.

Cezar Pesclevei