Schopenhauer spunea că sunt în lumea noastră doar trei aristocraÅ£ii.

A naÅŸterii – când părinÅ£ii au avut la rândul lor butuc bun; a banilor - când ai suficient de mulÅ£i să-i azvârli în stânga ÅŸi-n dreapta spre enervarea proletariatului ÅŸi a spiritului - când ai ajuns să treci dincolo de ce-Å£i spune ÅŸcoala ÅŸi societatea ÅŸi să gândeÅŸti liber ÅŸi neîngrădit.

Cei cu bani sunt avantajaÅ£i pentru că îÅŸi pot cumpăra ranguri ÅŸi diplome, dar aici este un prim defect sesizat de vrăjitorul din Oz când s-a uitat la sperietoarea burduÅŸită cu paie ÅŸi i-a spus: „Minte nu pot să-Å£i dau, dar pot să-Å£i dau o diplomă”. Cu bani îÅ£i poÅ£i cumpăra ÅŸi cărÅ£i aÅŸezate într-o bibliotecă aristocrată, dar cu bani nu-Å£i cumperi cultură.

Admirăm tâmp pe cei cu bani, pentru ceea ce-ÅŸi pot permite ÅŸi îi fericim ÅŸtiind că în Biblie scrie negru pe alb că cine ÅŸtie multe are ÅŸi multe dureri. Pe ei nu-i doare nimic… Îi admirăm, nu-i iubim, vorba lui Rochefocauld care zicea că-i greu a admira pe cineva ÅŸi a-l iubi în acelaÅŸi timp.

Pe cei născuÅ£i boieri îi compătimim pentru că în afară de trecutul prăfos nu le-a mai rămas mare lucru, iar un titlu nobiliar nu Å£ine de foame.

Mai rămâne spiritul dar care nu trebuie confundat cu cultura generală sau cu sclipirea vicleană a unei minÅ£i tupeiste. Schopenhauer a avut spirit (el s-a gratulat cu asta) dar a împins o bătrânică pe scări, ce în cădere a rămas schiloadă pe tot restul vieÅ£ii.

Spiritul e acea parte ce, înnobilată de Hristos, te obligă să fii lumină ÅŸi sare ÅŸi să fii o bucurie pentru aproapele de lângă tine, oricât de departe ar fi.

Iar pentru asta nu-Å£i trebuie câteodată decât un ac ca la Dorca din Scriptură.