Camus remarca faptul că revoluÅ£ia franceză n-a dat naÅŸtere nici unui poet sau scriitor în afară de Sade care însă nu trece dincolo de condiÅ£ia de scenarist de scurtmetraje pornografice. În schimb au ghilotinat în grabă pe singurul poet al epocii pe motiv de înÅ£epenire a cugetării în trecut.

RevoluÅ£ia franceză nu s-a sfârÅŸit nici azi. Când dai cu Dumnezeu de pe soclu dispare orice formă de frumos. Ca să câÅŸtigi un premiu într-un concurs de creaÅ£ie trebuie să fii femeie, homosexual, negru, adică să fii politic corect, adică „jos orice discriminare”. Nu contează ce scrii ÅŸi ce pictezi, ci doar să fii parte din cel mai satanic sistem creat vreodată. Domnia minorităţii asupra majorităţii, iar majoritatea nu trebuie să fie nici măcar cultă (e mai suportabilă o aristocraÅ£ie intelectuală), ci trebuie doar să fie, iar criteriile trebuie să dovedească haos ÅŸi subiectivitate.

DemocraÅ£ia generează oriunde domnia celui ce are coate mai ascuÅ£ite, plămâni mai puternici, iuÅ£eală de mână, nesimÅ£ire cu găleata ÅŸi de aceea e atât de periculoasă mai ales adaptată la biserică, biserică ce a devenit un loc în care toată lumea vorbeÅŸte, iar moderator e cel ce reuÅŸeÅŸte să manevreze sforile mai bine printre degete.

Dacă revoluÅ£iile pentru instaurarea democraÅ£iei elimină orice fel de frumos, democraÅ£ia în biserică elimină orice fel de creÅŸtere spirituală adică ceea ce face frumoasă lucrarea bisericii.

În biserică trebuie să domnească „dictatura” Duhului Sfânt, „tirania” lui Hristos ÅŸi „monarhia” lui Dumnezeu Tatăl, pastorul sau preotul trebuie să fie omul cu urechea lipită la ÅŸoapta sfântă, iar poporul trebuie să asculte ceea ce de pe acoperiÅŸul caselor sau din altar preotul strigă.

Atunci Dumnezeu va picta cerul în albastru de VoroneÅ£ pe sufletele noastre, în minÅ£i ne va pune pasărea măiastră a lui BrâncuÅŸi ca să putem ajunge sus, iar urechea noastră va auzi balada lui Ciprian Porumbescu cântată de îngeri. Până atunci vă invit la masa tăcerii.