“Mai e ÅŸi ceva de învăţat, nu numai de văzut, pe lumea aceasta” Constantin Noica

La ceva vreme după Turneul CireÅŸarii Sud frământ amintiri. Cumva sudul ţării e ca blogul meu. Încremenit pe aceiaÅŸi pagină. Refrenul unui cântec creÅŸtin spune: “eu stau ÅŸi aÅŸtept să se întâmple ceva…!”, iar după o vreme înÅ£eleg că singurul lucru care se întâmplă e… că stau! De câte ori mă gândesc la ceea ce a fost, mă surprind privind pierdut în zare, cu gândul să mă sprijin de ceva ca să nu mă ia cu ameÅ£eli.

În fiecare seară Vladimir s-a chinuit să doarmă. Pe lângă faptul că e nocturn, e ÅŸi matinal. Înfricoşător...! NedormiÅ£i, presaÅ£i ÅŸi derutaÅ£i de ceea ce vedeam zilnic. AÅŸa s-a ajuns la formula cu diazepamul. PuÅ£ină odihnă furată nopÅ£ii. La GalaÅ£i seara, târziu, după ce am trecut cu bacul separaÅ£i, mă pregăteam să recuperez microbuzul cu instrumente. Cu un red bull lângă mine, făceam calcule. E 23:30. Până vin ei, până ajung eu, până ne întâlnim ÅŸi îi conduc la locul unde eram cazaÅ£i se face 1:30 dimineaÅ£a. Deci pot să îl beau. Efectele se vor risipi până termin. Tot calculând l-am văzut pe Vladimir că îÅŸi ia diazepamul cu red bull-ul meu. E una dintre revelaÅ£iile acestui turneu.

Între diazepam ÅŸi red bull e de fapt povestea sudului. O toropeală sâcâitoare a bisericii. Toropeala de a doua zi, cea după ce ai luat diazepamul ca să dormi. Altminteri dacă stai treaz ÅŸi te gândeÅŸti la ce se întâmplă, îÅ£i creÅŸte barba automat. De necaz, de durere. Durerea unui sud în care oamenii nu sunt religioÅŸi. Sunt pur ÅŸi simplu truditori. Problema sudului nu e aceea că trebuie să lupÅ£i contra religiozităţii oamenilor. MulÅ£i nu o au. Acolo oamenii luptă pentru existenţă. Cultivarea sentimentului religios e o aventură. Nu poÅ£i construi pe o educaÅ£ie spirituală, oricum ar fi ea, fiindcă lipseÅŸte. E nevoie de un mesaj axat pe problemele de viaţă curentă ÅŸi de o manifestare a puterii lui Dumnezeu în ÅŸi prin biserică.

Materialism, filosofii la colÅ£ul birtului, viaţă amestecată cu seminÅ£e de floarea soarelui, ocultism, misticism ÅŸi multă lene! Iată pictograma unui sud mâncat de Bărăgan. Fără evlavia sădită de o bunică credincioasă, fără o cultură evanghelică ca în Ardeal, sudul apare ca o zonă în care puterea lui Dumnezeu ÅŸi un mesaj realist, cu răspunsuri concrete, sunt necesare. Slujitorii sunt insomniaci datorită greutăţilor mari. Fiecare cu diazepamul lui caută să supravieÅ£uiască. Duminica sau la câte un eveniment, un red bull rezolvă problema. Organismul a slăbit. FuncÅ£iile motorii sunt la jumătate. ProspeÅ£imea viselor dumnezeieÅŸti e înlocuită cu un energizant pământesc. DezamăgiÅ£i, lăsaÅ£i singuri, fără susÅ£inere, cei mai mulÅ£i dintre slujitori trăiesc cu diazepam ÅŸi red bull.

Nicăieri în Å£ară nu este mai multă izolare ca în sud. Slujitorii stau ÅŸi aÅŸteptă să se întâmple ceva. O viziune la nivel de sud nu există. Slujitorii sunt fiecare cu cutia lui, cu biserica sa. Resurse fenomenale sunt ignorate. Nu sunt ochi pentru ele. Tineretul e ca un vulcan care stă să erupă. S-a creat o mentalitate de clientelism, de aservire a omului de către om, de aÅŸteptare a ceva sau cuiva. Parcă am fi clienÅ£ii, nu slujitorii lui Hristos. NeputinÅ£a e peste tot. Cu atâtea justificări. Nu sunt oameni. Nu sunt slujitori. Nu sunt bani. Oamenii sunt împietriÅ£i. Bisericile sunt divizate ÅŸi preocupate doar de propria firmă. Respectul între slujitori care conferă demnitate ÅŸi bucurie este înlocuit de aservire ÅŸi neînÅ£elegeri. Marea viziune este scaunul propriu ÅŸi nu tronul Împărăţiei. Paradoxul stă în faptul că există resurse, că unul ÅŸi acelaÅŸi slujitor dezamăgit, toropit, insomniac poate deveni peste noapte un slujitor plin de speranţă, proaspăt, treaz. Am văzut asemenea transformări.

Undeva în GalaÅ£i, mergând pe stradă am văzut o tonetă care vindea bragă ÅŸi îngheÅ£ată. Grupul cireÅŸarilor nu ÅŸtia ce este braga. ToÅ£i au cumpărat îngheÅ£ată. Cu nume sofisticate, culori aprinse ÅŸi etichete strălucitoare. Eu ÅŸi Vladimir am luat bragă. Un produs românesc din moÅŸi strămoÅŸi. Natural, cu iz de Creangă ÅŸi FănuÅŸ Neagu. Am încercat braga românească. Nu toÅ£i. Unii nu au avut curajul. Vladimir a băut pe nerăsuflate. A mai luat... la pachet. Eu am băut, dar nu cu nesaÅ£. Parcă cea de Moldova e mai reuÅŸită. Socata îmi place mai mult. Braga a fost cea de-a doua revelaÅ£ie.

Dumnezeu ne-a dat un Vladimir Pustan. Åži nu numai. AtâÅ£i oameni valoroÅŸi slujesc Domnului. Dumnezeu ne-a dat o Å£ară deosebită, un spaÅ£iu creÅŸtin, cu valori conservate în spaÅ£iul mioritic, cu bragă ÅŸi socată românească, cu zacuscă ÅŸi mâncare de urzici. Åži noi alergăm după soluÅ£ii de import. ÎngheÅ£ata pe care am cumpărat-o a fost cea mai mare păcăleală. Arăta bine, promitea mult. Apă îngheÅ£ată cu minciună de căpÅŸuni sau fistic sau mai ÅŸtiu eu ce. Dumnezeu ne-a dăruit resurse. E nevoie doar de unitate creÅŸtină. De întoarcerea la valorile ÅŸi crezul creÅŸtin. De credinÅ£a că Dumnezeu lucrează cu noi ÅŸi prin noi, slujitorii Săi. De evanghelizare 100%. Ne-am instituÅ£ionalizat. Ne-am domnit. Am creat fel de fel de reguli ÅŸi structuri. Am făcut din pastor un boier. Reflectoarele sunt mai importante ca lumina lui Hristos.

Ce e de făcut? O porÅ£ie de bragă ar rezolva problema. Adică să ne uităm în propria curte pentru a găsi soluÅ£ii. Să ne punem nădejdea în Dumnezeul care iubeÅŸte România. Să ne întoarcem noi, slujitorii, la Dumnezeu, cu post, plâns ÅŸi mărturisire. Åži apoi să îndrăznim. Să mergem cu făgăduinÅ£ele lui Dumnezeu ca sub un steag. De dragul lui Hristos. Vom primi putere. Vom primi mesaje. Simplitate, naturaleÅ£e ÅŸi credincioÅŸie. Urăsc diazepamul că mă toropeÅŸte. Mai bine nu mai dorm ÅŸi mă rog ÅŸi strig ÅŸi plâng. Urăsc red bull-ul că este un energizant de import care te lasă după consumare epuizat ÅŸi năuc. Mai bine bragă. E naturală. E simplă. E românească. E mai la îndemână. Cu alte cuvinte, ce avem noi trebuie folosit. Unindu-ne, rugându-ne, postind ÅŸi iubindu-ne unii pe alÅ£ii ÅŸi împreună pe Dumnezeu.

Florin Ianovici