Suntem o societate plină de nemulÅ£umiÅ£i ÅŸi de nerecunoscători. Politicieni, cu feÅ£e acrite (ÅŸi multe), nemulÅ£umiÅ£i de adversarii politici ÅŸi de poporul care la patru ani îi votează. PărinÅ£i singuri, cu ochii înlăcrimaÅ£i, nemulÅ£umiÅ£i de copiii ce i-au legănat noaptea la doisprezece pe braÅ£e, iar acum, pruncii adulÅ£i, i-au uitat undeva la Å£ară. Departe...

Copii nemulÅ£umiÅ£i de părinÅ£i, de bugetul babacilor, care nu se ridică la moda touch-screan-urilor. Profesori nemulÅ£umiÅ£i ÅŸi scârbiÅ£i de elevii din ce în ce mai slabi. Elevi nemulÅ£umiÅ£i de profesori, care nu dau note mari pe nimic! Muncitori nemulÅ£umiÅ£i de patroni, de salarii, de cele 10-12 ore de muncă. Patroni nemulÅ£umiÅ£i de muncitori, care îi piÅŸcă la materiale. Medici nemulÅ£umiÅ£i de starea bolnavilor, de starea financiară. Bolnavi nemulÅ£umiÅ£i de medici. Popor nemulÅ£umit de preoÅ£ii din frunte ÅŸi popi nemulÅ£umiÅ£i de bisericile cu strănile goale. Pastori nemulÅ£umiÅ£i de colectă ÅŸi fraÅ£i nemulÅ£umiÅ£i de darul celor ce le predică.

Suntem nemulÅ£umiÅ£i de primar, de preÅŸedinte, de partener/ă, de casă, de maÅŸină, de mobilier, de hrană. NemulÅ£umiÅ£i că plouă prea mult sau soarele e prea dogoritor. NemulÅ£umiÅ£i că nu ninge de Crăciun, dar că e ger în ianuarie. NemulÅ£umiÅ£i de vecini, de colegii de clasă, de cei de la serviciu, de oamenii din bloc sau din sat. Nu-s alÅ£ii mai buni decât ei.

Nu scriem niciodată învăţătoarei din clasa I, nu mulÅ£umim niciodată dirigintei de ziua femeii, nu elogiem efortul cântăreÅ£ilor la biserică, nu suntem recunoscători în ziua de salariu. Nu mulÅ£umin niciodată pentru că am dormit bine ÅŸi nu suntem recunoscători când bem apă! Care este atât de vitală!

NemulÅ£umiÅ£i de faciesul nost’, facem foamea, lifting-uri scumpe, jogging menajer ÅŸi ne torturăm la sala de fitness. Prea ocupaÅ£i cu atâta nemulÅ£umire, nu mai ridicăm capul în sus spre Tata. Nu-i mai vorbim, deÅŸi nu ne-a certat. Dumnezeu, binecuvântat să fie Numele Lui (cum spun evreii), se preocupă de noi ÅŸi ne deschide ochii, ÅŸi cerul. Avem pentru ce-I mulÅ£umi! PriviÅ£i doar un fragment de scrisoare...

“Azi, în autobuz am văzut o tânără atât de frumoasă, cu părul bălai. Am invidiat-o căci părea atât de strălucitoare, ÅŸi mi-am dorit să fiu ca ea. Apoi am văzut-o coborând. Avea un singur picior ÅŸi două cârje. Åži trecând pe lângă oameni, tuturor le zâmbea. O, Doamne, iartă-mă pentru clipele când mă plâng. Am două picioare ÅŸi lumea-ntreagă este a mea. Apoi m-am oprit în piaţă să cumpăr niÅŸte dulciuri. Băiatul care le vindea era de-a dreptul fermecător. “Îmi place să vorbesc cu tine”, a zis el, “dar vezi tu, sunt... orb”. O, Doamne, iartă-mă pentru clipele când mă plâng. Am doi ochi ÅŸi lumea-ntreagă este a mea. Apoi mergând pe stradă am văzut un copilaÅŸ cu ochii albaÅŸtrii. Se uita la ceilalÅ£i copii cum se jucau, dar părea că nu ÅŸtie ce va face. L-am întrebat: “De ce nu te joci ÅŸi tu cu ei ?”. Dar el, a privit în gol, fără să-mi răspundă. Åži mi-am dat seama, copilul nu auzea. O, Doamne, iartă-mă pentru clipele când mă plâng. Am două urechi ÅŸi lumea-ntreagă este a mea”. (anonim)

PS: Acuzat de "ochiul rău” nemulÅ£umit că sunt sectant, am sărbătorit totuÅŸi la liceu cu elevii, un Thanksgiving. Fără curcan, fără plăcintă, fără răvaÅŸe, fără lumânări. Dincolo de forme, dar cu recunoÅŸtinţă. Dacă n-o facem noi, atunci cine, dacă nu acum, atunci când? Dacă nu învăţăm tinerii să mulÅ£umească lui Dumnezeu, să nu ne mirăm de ce-au început să ne colinde cu Halăuinul...