Mi-e dor să n-am telefon mobil, adresă de e-mail, cont pe facebook. Mi-e dor să n-am capul plin de codurile pin. Cod la telefon, cod la cartela bancară, cod la computer... un codru de coduri pe care trebuie să le memorezi, să le ÅŸtii ca pe numărul de la pantof. Mai grav e când confunzi codul telefonului cu cel al cartelei bancare ÅŸi în cap se formează un amalgam de cifre ÅŸi combinaÅ£ii, ca la ora de matematică.

Mi-e dor de o zi fără toate aceste ustensile de chirurgie modernă ce operează pe suflet, pe creier formând ÅŸi aÅŸezând pe piedestalul omenirii omul nou, veÅŸnic singur ÅŸi învelit în pixeli.

Mi-e dor să aud cum scârţăie roua în botul vacilor ÅŸi văile în aburi să le văd ÅŸi câinii de la stână înfulecând din mămăliga de aseară. De vântul cântând în pini uscaÅ£i, de viermii curaÅ£i din cireÅŸe, de stelele din slujba nopÅ£ii, de caii trecând în galop mânaÅ£i prin basme de biciul lui Petre Ispirescu. De lanÅ£urile uzate de la ieslele satului, de luna priponită de turla bisericii, de lămpaÅŸul ce biciuia tavanul cu ramuri de lumină ÅŸi Maica zdrobind bomboane de mentă-n măselele vechi.

Dor de uÅŸile neunse, de oase scârÅ£iind prin avlie (curte), de rugăciuni ce zdrobesc porÅ£ile raiului (rugăciunile mamei), de fântânile nemuririi cu cănile legate-n lanÅ£ ÅŸi babele sorbind cu nesaÅ£. Dor de iluzii nefierte în oalele sparte ale vieÅ£ii.

„Nu-mi pune aripa de înger,

Ci lasă-mi chipul meu de lut.

Să iert, să plâng, să gem să sânger

În dorul raiului pierdut.” (Radu Gyr, Rugă netrebnică)