Cotrobâind prin pod după niÅŸte teneÅŸi de anul trecut (o, Doamne, ce depozite de vechituri sunt podurile curbate ale românilor!), am dat peste lada de zestre a bunicii. Cu ornamente încântătoare ÅŸi cu praful de jumate de deget, când i-am deschis capacul depozitarului straielor primite la nuntă de mam’mare, am fost întâmpinat c-un scârÅ£âit de criptă vizitată la miezul nopÅ£ii ÅŸi de-o imagine demnă de Guiness Book! Din mica lădiţă decorată a mobilierului tradiÅ£ional, părinÅ£ii mei au scos definitiv straiele ÅŸi-au pus... fasole!

Lada de zestre era averea miresei. Îndesată de părinÅ£ii fetei ce se mărita, lada de zestre era cartea de vizită a familiei. Era legitimaÅ£ia de soÅ£ie devotată, paÅŸaport pentru abc-ul căsniciei, gura de oxigen pentru vremuri de restriÅŸte. Era mândria casei, ocupând locul central. În jurul ei, restul mobilierului pălea.

Demodată, după 100 de ani, lada de zestre a bunicii stă aruncată sub colbul uitării. Destinată să fie aÅŸezată în capătul laviÅ£ei/patului pentru a păstra hainele de sărbătoare, podoabele populare, zgardanul, mărgelele, actele casei, banii ÅŸi tot ce era mai de valoare, fosta purtătoare de comori a devenit loc bun de-adăpostit fasole - comoara bună de pus în oală a oamenilor de la Å£ară!

Făcând o analogie cu lada de zestre a Bisericii, evenimentul hazliu de mai sus, mi-a dus gândul la o predică a fratelui Petru Lascău, care întreba lăcrimând “Cine ne-a furat comoara din lada de zestre?”. Adică unde este astăzi Duhul Sfânt din Biserică?

Odată înălÅ£at la cer, Hristos nu ne-a lăsat săraci, ci în locul Său ne-a dat Trusoul Divin: Duhul Sfânt, care este, aÅŸa cum ÅŸtim cu toÅ£ii: zestrea bisericii! Fără El, Mireasa nu creÅŸte, Biserica nu se înmulÅ£eÅŸte, fraÅ£ii nu pot lua decizii înÅ£elepte (Faptele Apostolilor 15:20). Nu au cum, cu toate tehnicile de intelecto.

Ca ÅŸi bătrânii mei care au considerat lada de zestre ceva învechit ÅŸi nepotrivit vremurilor actuale, pentru bisericile contemporane, Duhul Sfânt e demodat, a devenit Cenuşăreasa predicilor, e negat ori ridicularizat. Startul cesaÅ£ionist l-a dat Augustin, care a scris că Duhul nu se mai manifestă prin daruri în biserică. Ceea ce nu vor unii azi să înÅ£eleagă, e că Sfântul Părinte a trăit exact în perioada în care biserica a devenit din prigonită prigonitoare, când creÅŸtinii erau aduÅŸi cu arcanul în altare de pe coastă ÅŸi botezaÅ£i. Însă între păgânii-creÅŸtini fardaÅ£i, chiar udaÅ£i în botez, Duhul Sfânt nu se coboară.

ContinuÅ£ionaliÅŸtii au căzut în cealaltă extremă: abuzează prin expuneri în care unii fac show, alÅ£ii văd duhuri în biserici, alÅ£ii visează cu ochii deschiÅŸi. Ades, trec dincolo de Apocalipsa 22. Iar ce aduc de-acolo, din punct de vedere biblic, nu-s comori, ci mai degrabă... fasole.

Biserica ce nu-ÅŸi foloseÅŸte comoara din lada de zestre, riscă să arunce în lupta pentru cer predicatori ce merg de colo-colo prin adunări ÅŸi fiindcă nu citesc Scriptura cu ochelarii Mângâietorului, expunerile de la amvon aduc poporului un amestec de Geneză ÅŸi Apocalipsă, un fel de iahnie spirituală, o fasole bătută, cu multe boabe, neunsă. Greu de digerat. ConsecinÅ£a: un public tot mai pestriÅ£, tot mai zgomotos, tot mai monden, tot mai robit, nemulÅ£umitor, nesfinÅ£it, nepregătit, neimplicat. Stereotip, sterp, static, stângaci. Nepocăit, nemântuit. Sortit eÅŸecului ÅŸi pieirii.

Acolo unde din lada de zestre se scoate zilnic Duhul Sfânt, se produce miÅŸcarea despre care Spurgeon susÅ£inea că Biserica are cea mai mare nevoie. Fiindcă Duhul nu stă impasibil, nu tace, nu trece neobservat. El se miÅŸcă, lucrează, cosmetizează sufletele. Duhul Sfânt e agentul regenerării, instrumentul schimbării caracterului, agentul sfinÅ£irii, dinamul creÅŸterii spirituale. E darul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:38), sigiliul (Efeseni 1:13), arvuna creÅŸtinului pentru momentul răpirii (Efeseni 1:14). El posedă raÅ£iune (1 Corinteni 2:10-11), a inspirat Scripturile, predicatorii, misionarii, conduce Biserica în închinare, inspiră poeÅ£ii, scriitorii, laudă, învaţă, mustră, mijloceÅŸte pentru credincioÅŸi cu „suspine negrăite” (Romani 8:26), dă îndrăzneală, „toarnă dragoste în inimi” (Romani 5:5), vorbeÅŸte (1 Timotei 4:1), convinge păcătosul (Ioan 16:7), îndrumă (Faptele Apostolilor 8:29), îmbărbătează (Faptele Apostolilor 4:31), generează naÅŸterea din nou (Tit 3:5), face minuni, se întristează (Efeseni 4:30) sau poate opri vestirea Cuvântului (Faptele Apostolilor 16:6)!

Biserica prezentului este săracă tocmai pentru că nu foloseÅŸte Duhul din lada de zestre. Problema care mă doare pe mine este dacă mai e acolo sau a plecat? Căci am putea să trăim ca în vremea lui Ezechiel: se aduceau jertfe la Templu, necontenit, dar sehina lui Dumnezeu plecase din locul prea sfânt!

Să aruncăm fasolea din lada de zestre. Locul ei nu e în biserici, ci în frigidere. Curăţindu-ne inima, vom reprimi Destinatarul. Avându-L pe El, El ne va avea pe noi! Ioan ne spune că Duhul Sfânt va fi în noi ÅŸi va rămâne cu noi. Iar noi vom fi cu El, ÅŸi în El. Ca să arate practic acest fenomen, Papias ucenicul lui Policarp, a băgat un fier în foc. După ce l-a scos, ucencii au văzut foc în fier!

De Pentecosta, vă doresc nu numai să vedeţi Focul, ci, să-L şi aveţi!