Cum o parte mare din sărbători le-am importat de pe la alÅ£ii, astăzi este timpul ca poporul român să se mândrească cu una de-a lor: “Focul lui Sumedru”. Habar n-am câÅ£i ÅŸtiu că această sărbătoare are un pronunÅ£at caracter funerar. Focurile se făceau pe înălÅ£imile dealurilor ÅŸi, fie vorba între noi, îmi miroase deja a Baal ÅŸi Astartee…
Că rădăcinile acestei sărbători se regăsesc în celebrarea morÅ£ii ÅŸi a renaÅŸterii, asta nu mai interesează pe nimeni. Până la urmă, cu Dumnezeul creÅŸtin ne-om descurca noi, merge ÅŸi aÅŸa.
Se mai spune că localnicii trebuie să ia cenuÅŸa ÅŸi cărbunii focului ca să fertilizeze grădinile ÅŸi recoltele… Mă gândesc că din cauza asta piere mărul românesc… Se mai zice că băieÅ£ii trebuie să sară peste foc ca să se poată căsători anul acesta, ÅŸi mă mai gândesc că de-asta suntem din ce în ce mai puÅ£ini în România…
Parcă în loc să înaintăm, mergem ca racii, tot înapoi; nu mă mir că avem senzaÅ£ia de involuÅ£ie, mulÅ£i dintre noi…
Se mai spune că dacă se fac nuci multe va fi iarnă grea. Această zicală îÅŸi are originile odată cu focul lui Sumedru ÅŸi are aceeaÅŸi nuanţă…
Åži, dacă mă mai uit ÅŸi mai mult în zicalele poporului român, mă apucă frica ÅŸi mi-e teamă că aceÅŸti 2000 de ani de creÅŸtinism, aÅŸa cum au fost în Å£ara noastră, au fost doar o spoială cu var alb peste o istorie de obiceiuri ÅŸi zicale.
Nu mai vorbesc că acest foc mai are un aspect: să ne îngrămădim toÅ£i în jurul lui că “dau ăştia de la Primărie covrigi gratis”… Dacă voi continua încep să plâng…
Ai milă Doamne de noi şi trezeşte-ne!
« înapoi
