Am fost privilegiat ÅŸi eu ÅŸi copiii mei. La noi in groapa BeiuÅŸului, la bunic se zice moÅŸ iar pe moÅŸul meu l-a chemat Nicolae aÅŸa cum pe socrul meu, adică moÅŸul copiilor mei îl cheamă tot Nicolae.
Cu bocancii a fost mai rău. Amândoi moÅŸii au avut pensii mici ÅŸi de aceea le-am spus copiilor să nu aibă aÅŸteptări prea mari ca să nu fie dezamăgiÅ£i. Iar moÅŸul meu a avut ÅŸapte copii de crescut deci până la bocancii mei era cale lungă…
De la moÅŸul meu am învăţat că în România nu-s prea multe biserici ci prea puÅ£ini creÅŸtini.
Tot de la el am învăţat ca nu trebuie să răspund unei critici întrucât nu există nici o statuie ridicată unui critic. Nu sunt dator cu nimic nici unui critic, înÅ£elegând ca nu-i mai mare sărăcie decât să stai în fotoliu ÅŸi să comentezi evenimentele făcute de alÅ£ii.
De la moÅŸ Nicolae am învăţat că bucuria e scopul vieÅ£ii, nu trăim doar pentru a mânca ÅŸi a face bani (el a trăit bucuros ÅŸi a murit calic ÅŸi frumos).
De la moÅŸ Nicolae am învăţat că cea mai profundă plăcere a vieÅ£ii e să stai în cămăruÅ£a ta pe pat cu geamul deschis să asculÅ£i păsările cântând ÅŸi să citeÅŸti Magazin Istoric.
Åži pentru că am învăţat atâtea de la el, nu m-am descălÅ£at niciodată pe 6 decembrie, ca să-mi pun bocancii la uşă.
Am dormit cu ei sub pernă…
V l a d i m i r _ P u s t a n
« înapoi
