Fac parte din generaÅ£ia decreÅ£eilor. A unora veniÅ£i pe lume nedoriÅ£i de părinÅ£i. A celor care nu vedeau portocalele decât de Revelion, iar bananele lor erau totdeauna lipsă. Sau verzi. Ciocolata, apărea ca geniile. Era fie chinezească, fie cu margarină de se lipea de cerul gurii. Sunt din generaÅ£ia celor ce dormeau în rând la 6 dimineaÅ£a, cu tichetul de pâine în punga de-un leu. A celor ce-au încasat ÅŸuturi de la cei cu ÅŸapcă comunistă, lunea, la rând la mălai, a copiilor crescuÅ£i fără desene animate, fără curent electric după ora 22, fără apă caldă la robinet. Åži cu calorifere pe post de frigidere. Sunt din generaÅ£ia de sacrificiu, ce-a pătimit.

A venit apoi RevoluÅ£ia, ÅŸi generaÅ£ia mea a avut parte de toate: rele, bune, nebune... VeniÅ£i în lume nedoriÅ£i, trăind copilăria lipsiÅ£i ÅŸi oropsiÅ£i, nu ÅŸi-a mai dorit copii. A îmbrăţiÅŸat filosofia lui “decât să n-am cu ce să-l cresc, mai bine nu-l fac”. De parcă africanii au cu ce să crească pruncii. Åži au câte 6-7 per femeie. Dar cu banii lor puÅ£ini, ei cumpără pâine, nu anticonceÅ£ionale!

Paradoxal, cea mai numeroasă generaÅ£ie a tuturor timpurilor din România (peste 500.000 copii/an), a dat naÅŸtere la copiii de 4-5 ori mai puÅ£in!!! Am ajuns să fim generaÅ£ia cu cea mai scăzută fecunditate din istoria ţării: 1,2 copii/femeie (2010) – penultimii din Europa! Noi, românii, care în 1910 eram primii! (cu 5,4 copii/femeie). Nu mai avem aceeaÅŸi zestre genetică, acelaÅŸi AND ca moÅŸii noÅŸtrii? Am devenit sterili?

Am ajuns, azi, decât 19 milioane, conform Institului NaÅ£ional de Statistică. Mai puÅ£in cu 21 % decât în ’89. Câteva milioane sunt rătăciÅ£i în diaspora, iar peste 10 milioane avortaÅ£i oficial. De fapt 23 de milioane de români au murit în spanga chiuretajului, în ultimii 60 de ani în România, conform analizelor d-lui V. Gheţău, demograful ÅŸef al ţării.

Tinerii de azi, segmentul mic de copii născuÅ£i anual după ’89 (125-130.000/an), e problema fundamentală a României!

Reducându-se numărul de elevi, au început să se închidă ÅŸcolile, să se comaseze. Iar abandonul ÅŸcolar, analfabetismul a început să urce-n procente. Cu elevi din ce în ce mai puÅ£in s-a redus bazinul de selecÅ£ie al liceelor. Åži, au scăzut standardele. Dacă ieri, admiterea era cu 9,00, azi a ajuns la 5,00. Sau, de 3 ani încoace, la 2,00 ori la 1,00! Când cobori standardele la 3,00, elevul de nota 9,00 coboară ÅŸi el ÅŸtacheta (la 5,00). Iar profesorul lasă garda jos, jos de tot. Prin urmare absolvenÅ£ii sunt din ce în ce mai slabi pregătiÅ£i. Liceenii, slabi de azi, vor fi studenÅ£iii ÅŸi profesioniÅŸtii de mâine: cei care vor opera (uitând foarfecele în burta pacienÅ£ilor!), vor face legi, vor pilota avioane (sperăm nu prin blocuri!), vor proiecta clădiri, vor pune creionul în mâna nepoÅ£ilor noÅŸtrii! Cu profesioniÅŸti slabi, ce performanţă să faci? Ce Românie să creÅŸti?

Fiind un segment de 4 ori mai mic decât părinÅ£ii lor, ei nu vor putea asigura decât 25 % din totalul forÅ£ei de muncă. Åži dacă noi, de 4 ori mai mulÅ£i, ne străduim să-i creÅŸtem în condiÅ£ii optime ÅŸi abia reuÅŸim să ne Å£inem pensionarii, cum vor reuÅŸi ei, de 4 ori mai puÅ£in, să-ÅŸi crească pruncii, cum vor reuÅŸi să ne-ntreÅ£ină pe noi? Contrabalansarea nu va putea fi decât prin imigranÅ£ii din lumea nedezvoltată. Tot săraci, tot fără valori…

Patimile generaÅ£iei noastre încep să se contabilizeze: o Românie îmbătrânită, fără gravide, fără scrâÅŸnet de prunci, fără ÅŸcoli pline. O Românie care a ucis în pântece un nou Hagi, o Nadia, un Eminescu, BrâncuÅŸi sau Wurmbrand.

Dacă nu ne vom opri acum, vom fi o Românie unde bătrânii vor aÅŸtepta cu nasul lipit de geam, singurul copil, plecat ÅŸi-acela undeva departe. O Românie care va fi călcată de imigranÅ£i: de negri, de chinezi, de musulmani! O Românie unde creÅŸtinismul va începe să fie pus la colÅ£, unde bisericile vor fi înlocuite ca-n Anglia ÅŸi FranÅ£a, cu temple ÅŸi moschei. Iar Dumnezeu va fi greu de găsit.

Åži toate astea, fiindcă “generaÅ£ia patimilor” a ales să nu-I urmeze sfatul perpetuării speciei: “creÅŸteÅ£i, înmulÅ£iÅ£i-vă ÅŸi stăpâniÅ£i pământul”. Dar, ÅŸi cerul…

Nicolae Geantă