Îi lipseÅŸte parterul, dar are multe etaje, spunea cineva. De fapt, asta face grandomania din oameni. Trăiesc cu capul în nori, nu în cer. E diferenţă. Atât de tare trăiesc în lumea lor, o lume plină de sentimente de superioritate, încât nu prea pot să vadă nimic senin.

Åži, cum mai toate lucrurile astăzi se trec prin filtrul materialismului, nici strălucitoarea grandomanie nu face excepÅ£ie; e o concurenţă teribilă astăzi în lume, între noi, între copii, între firme, între oferte care, până la urmă, toate duc la roma mândriei. A început să se depăşească pragul minÅ£ii, pragul sentimentului ÅŸi se ajunge să se experimenteze o grandomanie a faptelor tot mai mult.

Ca să vezi cum arată un astfel de om, e de ajuns să deschizi ochii cinci minute pe stradă, poate e chiar lângă tine. Manele la maxim, scârÅ£âieli de BMW, uneori maÅŸini luxoase care stau în faÅ£a blocului pentru că proprietarul nu are bani de motorină, dar ÅŸi puÅŸtoaice care se plâng de duÅŸmani mulÅ£i din pricina frumuseÅ£ii lor fizice fenomenale. Asta l-ar face pe Mihai Viteazu să se răsucească în mormânt ÅŸi să nu regrete că s-a născut într-o altă lume mai “paÅŸnică”.

N-am văzut pe nimeni să sufere de grandomanie din pricină că a citit mult; nu, pentru că învăţatul destupă, iar aerele ies repede. Nici vreun om cu mult Dumnezeu în el, n-am văzut să sufere de boala asta. În schimb, am văzut pe alÅ£ii cu un Dumnezeu de duminică, suferind. De ce oare?