Nu era un epigramist deÈ™i el credea că este. Vorbea în rime, având sub tâmple nebunia de a spera că prin poezie lumea poate deveni mai frumoasă. Spunea glume de care râdea doar el singur, noi încercând disperaÈ›i să înÈ›elegem poanta (dacă era). Mai tare decât el în domeniul acesta nu era decât Iuliu Centea. Mi se părea câteodată naiv ca È™i rimele pe care le potrivea pe loc fără hârtie È™i fără creion.

A trăit într-o lume fără poezie È™i a avut parte de o moarte lipsită de orice compatibilitate cu vreo metaforă. A ajuns în lumea versului alb pentru că nimeni în cer nu-È™i mai bate capul să potrivească rime.

Ne-am cunoscut în tabere, el a fost aproape când eu era să mor electrocutat în timpul unui botez, eu sunt plecat cu CireÈ™arii în misiune când ne-a părăsit el, am căutat intersecÈ›ii È™i nu le-am găsit, nici cuvinte, doar o rimă naivă ca titlu. Un gând bun pentru jumătate de vers numită familia rămasă. Vă sărutăm de departe, călători prin lumea fără nimic poetic în ea.