De trei zile plouă într-un stil englezesc. Plouă din nori, din pomi cu frunze. E un real concert al norilor cu aportul fenomenal al pervazurilor de tablă care rabdă tăcute loviturile picăturilor de ploaie, eliberând notele necesare simfoniei. Oamenii din lojele lor ascultă picotind, tuÅŸind o tuse măgărească... fiecare cu repertoriul lui.

Un număr impresionant de stropi de ploaie s-au hotărât să-ÅŸi schimbe soarta postmortem. Astfel, pe când mai aveau 100 de metri până la pământ, au ochit o groapă la margine de asfalt în care s-au prăbuÅŸit, murind civilizat. Cu caria din asfalt pe post de cimitir, picăturile de ploaie au format prin moartea lor o baltă. Balta este totalitatea picăturilor ce au ales să-ÅŸi unească destinele în moarte. AÅŸa s-a născut petecul de baltă din faÅ£a casei mele în care locuiesc cu chirie. Am asistat la naÅŸterea ei ce a durat doar câteva minute. Încet simfonia s-a oprit, norii s-au ÅŸters la ochi cu aripile păsărilor călătoare ÅŸi bălÅ£ile ÅŸi-au completat numărul de picături decedate în contact cu asfaltul.

O baltă e mereu ocolită de oameni. E marginalizată. E fragilă. Are alergie la cauciucuri. E de-ajuns ÅŸi un Trabant să treacă peste ea că-i ÅŸi împrăştie celulele. E înjurată în miez de noapte de beÅ£ivanii care-ÅŸi spală în ea picioarele, din greÅŸeală.

Dar o baltă are un DAR... În zbuciumata ÅŸi scurta ei istorie face ceva ce noi rareori reuÅŸim... reflectă cerul. Într-o baltă dintr-o margine de asfalt se oglindeÅŸte un petec de cer. Dacă scapă de cauciucuri ÅŸi picioare de beÅ£ivani devine cu timpul mai limpede, ÅŸi dacă ai cumva dureri de gât ÅŸi nu te poÅ£i uita în sus, poÅ£i să numeri stelele ÅŸi cu ochii-n baltă.

Åži noi suntem tot bălÅ£i născute în căuÅŸul palmei Domnului. Trebuia ÅŸi trebuie să reflectăm cerul, să se oglindească în noi Cristos. Din ce în ce mai limpezi, mai curaÅ£i. Satan ne tulbură scuipând în bălÅ£ile noastre. FraÅ£ii de prea multe ori ne amestecă cu băţul neiubirii, întunecându-ne perspectiva.

Biserica este totalitatea bălÅ£ilor ce au ales să-ÅŸi unească destinul în moartea lui Cristos. Când ne adunăm laolaltă duminicile de fapt ne unim baltă cu baltă, petec de cer cu petec de cer, oglindă cu oglindă, născându-se astfel Oceanul Iubirii, cerul se vede mai clar ÅŸi Cristos este oglindit perfect.

Balta din faÅ£a casei în care locuiesc cu chirie a trecut din stare lichidă în stare gazoasă, s-a evaporat înainte să o prindă starea solidă. Scurt trăieÅŸte o baltă, scurt trăieÅŸte un om. Să fim bălÅ£i limpezi într-o lume tulbure. Să reflectăm cerul mai limpede ÅŸi clar. Pe pământul decăzut, fără sens ÅŸi cu moartea scârÅ£âindu-ÅŸi cauciucurile uzate, să fim ochii plantaÅ£i de Dumnezeu prin care ceilalÅ£i să vadă cerul... singurul dătător de sens.

P.S. Când suntem tulburi să lăsăm Duhul Sfânt să ne limpezească apele... singurul capabil.

Dani Surducan