În timp ce un bărbat îÅŸi schimba roata la maÅŸină, baieÅ£elul lui de 4 ani a luat o piatră ascuÅ£ită ÅŸi a început să zgârie aripa bolidului cumpărat de curând. Mânios, bărbatul a luat mânuÅ£a copilului ÅŸi a lovit-o de multe ori, uitând că are în mână o cheie. Ajuns la spital cu mâna sfărâmată, copilul ÅŸi-a pierdut toate degetele. Când a deschis ochii ÅŸi ÅŸi-a văzut tatăl, băieÅ£elul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor creÅŸte degetele la loc?” Bărbatul n-a putut răspunde. Cu noduri în gât si fiori în stomac, s-a întors la automobil ÅŸi l-a lovit. De mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în fata maÅŸinii, a privit zgârieturile. Copilul scrisese: „Tati, te iubesc” !

Azi, spune Andrei PleÅŸu, nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Respingând iubirea, alegem mânia, respingând oamenii, alegem lucrurile, respingând sfinÅ£enia, alegem păcatul, respingând biserica, alegem discoteca.

Respingem săracii, nu ne place în prezenÅ£a lor: ei cer continuu. Respingem bolnavii: sunt contagioÅŸi. Respingem prosopul slujirii: e prea mult de muncă. Respingem ideile noi: ne temem să ne schimbăm.

Apoi, cuprinÅŸi de-o tristeÅ£e fără motiv, de angoase difuze, de crize de lehamite, ne îmbolnăvim sufletul. Incapabil să se deschidă generos spre ceilalÅ£i, el se contractă, devine acru. Ne transformăm în ideologi palizi ai pioÅŸeniei, slujitori obtuzi ai slovei ÅŸi plini de balastul insatisfacÅ£iei. MânioÅŸi, orbi, nu mai vedem iubirea : îi rupem mâinile întinse !

Adeseori, biserica lui Dumnezeu e un spital de mâini rupte. BandajaÅ£i, cu răni sângerânde cei ce iubesc aÅŸteaptă să le crească degetele. Vindecare ce nu depinde de doctori, ci de cei ce le-am rupt.

 “De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?“ , întreabă Zaharia. “În casa celor ce mă iubeau le-am primit“, răspunde Domnul.

Când rupem mâinile iubirii, cerul devine tavan. E rigid, e solid, e greu de trecut. Asta nu înseamnă că, dincolo de tavan, Cerul încetează să mai existe.

IubiÅ£i cu mâinile-ntinse ÅŸi în 2012! Nu vă asigur însă că nu veÅ£i primi ciocane peste degete !

Nicolae Geantă