La începutul lunii februarie s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Bertrand Russell, considerat unul dintre cei mai influenÅ£i filosofi ai veacului trecut. Ideologia russelliană n-a fost un hagiograf moral, ci a înÅŸurubat o exortaÅ£ie anticreÅŸtină. Răsfoind prin elogiile acestui înger sanitar al progresului ÅŸtiinÅ£ific, am înÅ£eles că înfierarea creÅŸtinismului nu izvorăşte nici din elucrubraÅ£ii filosofice, nici din sofisme vetuste, ci dintr-o totală nemulÅ£umire faţă de viaÅ£a credincioÅŸilor. Motivând de ce nu este creÅŸtin, ateul britanic sublinia că „nu toÅ£i oamenii care încearcă să trăiască o viaţă virtuoasă se pot numi legitimi creÅŸtini, ci doar aceia care împărtăşesc (ceea ce Russell numeÅŸte) principiile fundamentale ale creÅŸtinismului: credinÅ£a în Dumnezeu ÅŸi în viaÅ£a veÅŸnică, ÅŸi credinÅ£a în Isus”! Ofuscarea russelliană în ceea ce priveÅŸte membrii bisericii era că ei „nu trăiesc după legile lui Hristos: aceÅŸtia prea rar îÅŸi împart averile săracilor, uită să întoarcă ÅŸi obrazul celălalt, ÅŸi sunt mai curând răzbunători, iar prezenÅ£a tribunalelor... e incompatibilă cu porunca de a judeca pe aproapele”.

Aplicând un zoom în oglinda realităţii, am înÅ£eles că poÅ£i lua lecÅ£ii chiar de la un ateu! Am constatat că reprehensiunea russelliană a izvorât din lipsa de fermitate a creÅŸtinului. Am învăţat că eÅŸuările comportamentale în faÅ£a lumii (când te porÅ£i după „legea” ei ÅŸi nu după cea divină), aduc pierderea autorităţii creÅŸtinului când încearcă s-o înveÅ£e să trăiască potrivit Scripturii. Am mai învăţat de ce Marx, Lenin sau Stalin au devenit atei după ce iniÅ£ial s-au evidenÅ£iat în biserică, de ce Darwin, dintr-un preot, s-a dat rudă cu gibonii. Am învăţat că azi oamenii nu se mai pocăiesc, nu pentru că nu cunosc Evanghelia, ci pentru că ei cunosc cel puÅ£in un creÅŸtin... Åži-am înÅ£eles de ce nea Vasile al Å¢iloanii, care-a vrut să mă cinstească c-un pahar de Å£uică după ce i-am plimbat nepoÅ£ii prin grădina zoologică, fiind refuzat, a fâsâit uluit printre dinÅ£i: „cum bă, că unu’ d’ai tăi a băut”?!

Am învăţat că în ciuda faptului că interpretarea lor nu este corectă, ateii studiază dogmele, Scripturile, istoria, societatea, mai mult decât unii din biserică! Am învăţat că ultimilor le lipseÅŸte pasiunea ÅŸi convingerea primilor în a-ÅŸi apăra lucrurile în care cred – cele care conferă putere ÅŸi autoritate. Am învăţat că ei sunt sus când sunt creÅŸtinii jos, că primii vorbesc când ultimii ÅŸi-au stricat mărturia, sau cum opina Dan Puric: „există substanţă creÅŸtină, dar atitudine creÅŸtină nu mai există”.

Am învăţat că frica cea mai mare a ateilor este întâlnirea cu Dumnezeu, că în prezenÅ£a Lui aceÅŸtia cad repede pe genunchi ÅŸi se pocăiesc. Dar în biserici uneori se doarme. Am mai învăţat că dacă eu nu voi fi o mărturie vie, mulÅ£i păcătoÅŸi vor devenii atei. Iar dacă ei nu se vor pocăi, negreÅŸit vor muri, dar sângele lor va fi cerut de Dumnezeu din mâinile mele!

Nicolae Geantă