„Hai... sconcÅŸii lu’ mama... la baie cu voi!”

De se întâmplă să uităm ÅŸirul zilelor, când auzeam această chemare ne prindeam rapid că nu se putea să fie altă zi decât sâmbăta... ÅŸi sâmbătă era. Sâmbăta era zi de cadă, când îngropam jegul în celebrul lighean românesc ÅŸi priveam viitorul dintr-o perspectivă mai uÅŸoară... ieÅŸeam cu vreo două kilograme mai uÅŸori. Ne spălam cu săpun original de casă din porc de casă ÅŸi alungam mătreaÅ£a cu ÅŸampon de urzici. Culmea dar nu ne piÅŸca pe creier, ori nu avea ce să piÅŸte... se prea poate.

Într-adevăr porcu-i frate cu românul. Ne ÅŸi spală, ne ÅŸi hrăneÅŸte. CârnaÅ£i, caltaboÅŸi, jumări, mingi de fotbal. Primul ÅŸut în viaţă l-am dat cu sete într-o beÅŸică de porc prelucrată de tata în făină de mălai să prindă bine efectul. Executam penalty-uri marcând pereÅ£ii, ferestrele cu făină ÅŸi nu era nevoie de reluare... se vedea clar.

După ce aÅŸteptam cuminÅ£i să ne vină rândul la lighean, cum aÅŸteptau bolnavii la Betezda, ne spălam visând cu ochii închiÅŸi de frica urzicilor din ÅŸampon la Nera ÅŸi ligheanul ei în care încăpeam tot satul, vara. Ne trezeam din visare când mama finaliza lucrarea turnând apă din belÅŸug peste cap, limpezindu-ne de spumă, gânduri, vise ÅŸi de mai dura mult limpezitul, mă limpezea ÅŸi de alfabetul proaspăt învăţat la ÅŸcoală. Se întâmpla să mai culeg din lighean câte-un „A” maxim „F”, ba mai găseam ÅŸi câte un cuvânt ca escatologie, ataraxie, „comunism-cretinism” ÅŸi multă, multă matematică ÅŸi ÅŸtiam că sunt din prea multa limpezire a lu’ tata. Mai găseam ÅŸi personaje ciudate ca Suellen, Boby, J.R, Lucy ÅŸi tot Dallas-ul pe care-l vedea soră-mea la tanti Rita ÅŸi nea’ Petre de la patru după multe audienÅ£e la răbdarea tatei.

După ce se termina tot ritualul de îmbăiere, ne strângeam în camera mică la „ora spirituală” în care cântam curaÅ£i ÅŸi cu frezele făcute de ne credeam corul din Elim. Cu tata pe post de basist ÅŸi eu pe post de aiurea cântam: „Isus iubit, Tu nu pleci de la mine / Åži niciodată singur nu mă laÅŸi / Tu eÅŸti mereu puterea ce în veci mă Å£ine / Din cel dintâi la cel din urmă pas”. ALELUIA!!! Trăiască Domnul în noi mereu!!... Ce frumos era!

Am realizat nu de mult, de când frunzele cad în ligheanul toamnei de prea multă ruginire, că viaÅ£a-i tot o cadă, tot o baie, tot lighene.

Românii îÅŸi spală creierii în ligheanul „Digi” cu ÅŸamponul „Telenovela”, mirosind a putrefacÅ£ie. Limpezirea  o face „Leana ÅŸi Costel cu „apă fiartă de Sadova”.

Ne scăldăm în fluviul firii ce a izvorât din Eden ÅŸi se varsă-n cimitire. Sufletul îl mai stropim cu câte o predică duminica să-i ajungă o săptămână. Picioarele fraÅ£ilor nu le mai spălăm. Am rupt prosoapele, am spart ligheanul în care se oglindea prea des mândria. Åži când te gândeÅŸti că Cristos a spălat ÅŸi unghiile intrate deja în uÅŸoară putrefacÅ£ie a lui Iuda. Åži după ce a terminat cu el, ne-a luat pe noi la rând, spălându-ne în ligheanul Golgotei cu sângele Lui. Mai este loc... să ÅŸtii, oricine-ai fi.

Dani Surducan