InerÅ£ia, spunea Galileo Galilei (1640), (cel care a definit-o primul), „e starea unui corp care lăsat în pace, fără a aplica vreo forţă asupra lui, va rămâne neschimbată, fie că el se miÅŸcă, fie că el este static”. Dacă corpul va fi în miÅŸcare, spune fizica, fără interferenÅ£e, va continua să se miÅŸte cu aceeaÅŸi viteză ÅŸi în aceeaÅŸi direcÅ£ie, pentru totdeauna. Dacă va fi în stare de repaus, va rămâne astfel, de asemenea, pentru toată perioada în care nu se acÅ£ionează asupra lui. Deci, ca s-o învingi, trebuie să miÅŸti, să primeÅŸti un impuls. Apoi să lupÅ£i cu traiectoria.

În literatura românească, inerÅ£ia este definită ca fiind tendinÅ£a unei persoane sau a unei colectivităţi de a rămâne în repaus, în inactivitate; lipsă de energie; indolenţă; apatie. Englezii, în Dictionary.com, dau zoom-ul mai aproape: inerÅ£ia face referire la efort, miÅŸcare, acÅ£iune; inactivitate; tembelism!

În creÅŸtinism, inerÅ£ia, este viaÅ£a în repaus a individului sau a bisericii. Este biserica ce practică o credinţă diluată, cu programe searbăde, cu timpi morÅ£i ÅŸi săli ca frigiderele din abatoare. AÅŸa s-a pomenit, de zeci, sau sute de ani. AÅŸa fac toÅ£i, aÅŸa facem ÅŸi noi. Fie tineri cu mp3-uri, fie bătrâni fără cravată.

InerÅ£ia este acel creÅŸtinism de sărbători, sau în cel mai bun caz de duminică. Iar de a doua zi... Ea nu ne scoate la evanghelizare, nu ne trimite în misiune, nu ne aduce acasă după predică cu ÅŸuba ruptă. Åži nici cu Biblia reÅ£inută de împotrivitorii lui Hristos. InerÅ£ia, nu ne scoate din întuneric. Pentru că mai grav, e ceaţă, e lipsă de lumină ÅŸi foc. E starea căldicică, face mormoloci. Iar din ei ies broaÅŸte. Care... orăcăie.

InerÅ£ia creÅŸtină nu ne scoală niciodată devreme. Pentru că ceasul ei rămâne mereu în urmă. Duminica dimineaÅ£a inerÅ£ia ne Å£ine până târziu în pat, sâmbătă seara ne Å£ine până târziu la televizoare. Apoi, moţăim în biserici, cu ochii lipiÅ£i de Uhu-ul nepăsării, sau cu robinetul urechii închis pentru divinitate. InerÅ£ia nu ne ridică în picioare când trece colecta, ci ne apasă mai grei pe portofele. Ea vede fraÅ£ii prea de departe, prea de sus. Nu vede săracii, nici cheltuiala cu încălzirea bisericii. Nu ne pune să rupem buruienele din curtea adunării, nici să ÅŸtergem geamurile clădirii.

InerÅ£ia creÅŸtină este un fel de pocăinţă în pete. E vopsea peste rugină. E creÅŸtinism care nu doare, nu costă. Este secularizarea credinÅ£ei, introducerea lui MoÅŸ Crăciun ÅŸi Valentine’s în biserică. Sub cruce, sub porumbel, sau flacăra de foc. Dar ÅŸi imixtiunea televizorului cu plasmă în camera de rugăciune. Sub Biblie…

InerÅ£ia nu cere post, nici rugăciune. Nu cere patul neîntinat în ziua nunÅ£ii, nici slujire de bună voie. Nici iniÅ£iativă. Pentru ea cearta nu-i rea, minciuna nu-i păcat, discriminarea nu-i lipsa iubirii. Nu aude nici toaca bisericii, nici cuiele bătute-n palmele lui Hristos.

InerÅ£ia este de fapt Satana. Dracu’ a ieÅŸit la bătălie cu noi! Pe câmpul de luptă el nu ia prizonieri. Ci îi ucide cu sânge rece. Nu cu gloanÅ£e de 7,62, ci prin eutanasie!

Lupta cu inerÅ£ia nu e ceva de fifty-fifty. Aici, ori pierdem, ori învingem. E ringul în care nu avem decât două ÅŸanse: să fim campioni sau..., să ni se arunce prosopul.

Suntem chemaÅ£i la lupta lui Hristos cu inerÅ£ia. Suntem destinaÅ£i să învingem moda, Å£igara, puturoÅŸenia sfinÅ£ilor, alcoolul, copiatul la mate, înscrisul maÅŸinilor în Bulgaria. Avem de luptat împotriva dezbinări din biserici, împotriva comitetelor ce ridică garduri religioase, a cărÅ£ilor cu perdele dogmatice, a cârciumilor pline ce fac bisericile goale. Trebuie să biruim creÅŸtinismul de duzină, lipsa de dărnicie, privitul în oglindă, machiajul ori lupta cu cântarul. Åži drumul acela larg, pe care umblă toÅ£i…

Ceea ce nu prea vedem noi creştinii, este că inerţia nu duce-n cer. Pentru că ea, nu are cer!

Luptaţi cu inerţia. Chiar dacă nu vi se ridică statui.