Scriu aceste rânduri despre Psalmul I ca urmare a trecerii mele în timp prin stări care sunt  contradictorii duhovniceÅŸte raportat la a fi pe placul lui Dumnezeu ÅŸi a realizării faptului că „aÅŸezându-mă” plăcut Domnului am ÅŸansa (promisă întotdeauna categoric de Dumnezeu) de a fi „fericit”, în sensul strict al Sfintelor Scripturi…

Personal, văd Psalmul I, un Psalm în trei „fragmente”, primele două prezentând stările antagonice ale fiinÅ£ei umane (specificându-se bărbatul, probabil, autorul potentând astfel, încoronarea CreaÅ£iei), ÅŸi ultimul fragment, cuprinzând doar un verset, fiind o concluzie scurtă, directă, „fără drept de replică” în urma studierii primelor…

Psalmul este de o simplitate dezarmantă, probabil ÅŸi pentru a nu stopa apriori dorinÅ£a de studiu a acestei CărÅ£i (a Psalmilor) de către cititorul „neavizat”, neiniÅ£iat cât de cât în terminologia, nu neaparat, vechi testamentară, cât în terminologia psaltică, pe care autorii o folosesc de multe ori, gândindu-te că nu-i interesează dacă cineva citeÅŸte aceÅŸti Psalmi, importanÅ£a căzând pe ascultarea ÅŸi împlinirea lor de către Dumnezeu. Mă gândesc, deci,  la acest limbaj simplu, folosit, ÅŸi poate pentru că este Psalmul de început al acestei CărÅ£i. Dar, este o simplă, dacă vreÅ£i, speculaÅ£ie…

Psalmul taie fără ÅŸanse de conciliere, în două categorii, oameni diferiÅ£i prin credinţă ÅŸi trăire, în raport cu morala, etica „poruncită” de Scripturile Vechi. Nu se ÅŸtie cui ÅŸi când a fost scris Psalmul, dar este clar că Vechile Scripturi erau cele care legiferau relaÅ£iile sociale, familiare, relaÅ£iile cu Dumnezeu. Este, în chiar primul vers al Psalmului, o constatare ziditoare până la „ridicarea pe braÅ£e” a bărbatului fără cusur în trăirea scriptică. Zic că este o constatare ÅŸi nu o promisiune, deoarece nu văd nimic imperativ. Este ceva de o simplitate debordantă, primele două versete ale Psalmului putând fi lesne de înÅ£eles atât într-o disertaÅ£ie academică, cât ÅŸi într-o seară la o stână de oi:

„Fericit bărbatul carele n-a umblat în sfatul necredincioÅŸilor

Şi cu păcătoşii-n cale nu a stat

Åži pe scaunul ucigaÅŸilor n-a ÅŸezut;

Ci în legea Domnului îi este voia

În legea Lui va cugeta ziua ÅŸi noaptea”.

Fantastic de simplu. Vedem condiÅ£iile trebuitoare omului pentru a fi fericit, stare exprimată prin chiar primul cuvânt al Psalmului... Îmi vine în minte un verset din Deuteronom (Cap 10 – vers 12), tot legat de CondiÅ£ia Fericirii, în care termenii sunt aÅŸezaÅ£i într-o anumită rânduială, care îi dă „statut de lege”, de poruncă. De altfel, simplu ÅŸi aici, tot cu scopul de a fi înÅ£eles de popor, nerespectarea neputând-o nicidecum pune pe seama neînÅ£elegerii textului: „Åži acum, Israele, ce anume cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, fără numai să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile lui, să-L iubeÅŸti, să slujeÅŸti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta ÅŸi din tot sufletul tău, să păzeÅŸti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ÅŸi hotărârile lui pe care Å£i le spun eu astăzi ca să-Å£i fie Å£ie bine?” Legi trasate simplu, cuvinte uÅŸor de înÅ£eles, nimic academic! Am crezut de cuviinţă să citez acest text, considerându-l în acelaÅŸi registru mesagistic cu Psalmul 1. În a doua jumătate a primei părÅ£i a Psalmului, respectiv versetul 3, găsim ÅŸi explicaÅ£ia la „să-Å£i fie Å£ie bine”, din citatul din Deuteronom:

„Åži va fi ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor,

Cel ce roadă şi-o va da la vreme,

A cărui frunză nu, nu va cădea

Åži ale cărui fapte, toate, vor spori”.

DeÅŸi versetul este o poezie extraordinară, folosind autorul comparaÅ£ia ÅŸi metaforele într-un mod strălucit, un om al Adunării, al Bisericii, ÅŸi nu numai, îl va înÅ£elege lesne.

În antiteză cu strălucirea celor ce trăiesc sub făptuirea sugerată în primele trei versete, vedem starea unui alt segment de oameni, trăitori paralel cu nevoinÅ£ele celor dintâi:

„Nu aÅŸa-s necredincioÅŸii, nu aÅŸa, nu!,

Ci-s ca praful ce-l spulberă vântul de pe faÅ£a pământului…

De aceea nu se vor scula necredincioÅŸii în judecată,

Nici păcătoÅŸii în sfatul celor drepÅ£i”.

SentinÅ£a este simplă, laconică, „fără drept de recurs”. SpulberaÅ£i, risipiÅ£i, interzicerea la apărare în cadrul judecăţii: „nu se vor scula necredincioÅŸii în judecată”. Nu doar că nu se vor putea apăra, dar nici nu se vor putea ridica să-i judece pe alÅ£ii,  neputându-se ridica nici „în sfatul celor drepÅ£i”. De ce? Concluzia finală:

„Că Domnul cunoaÅŸte calea drepÅ£ilor,

Iar calea necredincioÅŸilor va pieri”.

Este un Psalm „blând”. UÅŸor de înÅ£eles, Å£inându-se cont de simplitatea expresiilor este la îndemâna oricui spre o însuÅŸire pe care să o poarte ca o permanentă în trăirea cotidiană. CerinÅ£ele pot fi  trăite de orice cititor al acestui minunat Psalm, începător al minunatei cărÅ£i a Psalmilor. În textele Sfintelor Scripturi avem comori incomensurabile. Sunt ÅŸi în pilde, multe lucruri narate, dar exersând printr-o lecturare zilnică a Scripturii prin cerere de înÅ£elepciune de la Dumnezeu, prin frecventarea Adunărilor, Bisericilor, prin „deranjarea” Păstorilor, prin părtăşii frăţeÅŸti, posturi ÅŸi meditaÅ£ii (chiar individuale) în lumina Duhului Sfânt, prin cereri stăruitoare în numele Domnului ÅŸi Mântuitorului Nostru Isus Hristos, am certitudinea să afirm cu toată tăria, că Dumnezeu Tatăl ne „va desface baierele pungii”, va lăsa cerul să curgă peste fiinÅ£ele noastre, ÅŸi nimic, absolut nimic nu ne va fi nici de neînÅ£eles, nici cu neputinţă.... Åžtiu asta!

Gheorghe Moruţ