AÅŸ fi vrut să continui cu fotografiile din soarele ce încet, încet slăbeÅŸte aÅŸteptând înfrângerea vântului de septembrie. Dar în Londra e foc, iar miile de tineri cu glugi pe cap habar n-au de vară. Ei n-au decât un singur anotimp. O iarnă singuratică în suflet…

În anul 2008 eram în Paris ÅŸi nici un poliÅ£ist prin centru. ToÅ£i erau prin periferii să se uite cum tinerii negri incendiază maÅŸini. Era ura de-o sută de ani răbufnită… Bunicii ÅŸi părinÅ£ii lor adunaÅ£i de prin colonii, cu care FranÅ£a lucrase la negru pentru că erau negri ÅŸi acum n-aveau pensie, nici ajutor de la stat. Era ura împotriva unui sistem hapsân ce-i transformaseră pe negri în veritabili comuniÅŸti de care Lenin ar fi fost mândru.

Acum nu mai e nici asta. Tineri de 15 -16 ani ies în stradă adunaÅ£i pe Twitter, dau foc la maÅŸini, sparg magazine, fură plasme ÅŸi pantaloni, iPad-uri ÅŸi bomboane. Prind oamenii la colÅ£uri, îi dezbrăcă cum nici ruÅŸii n-au făcut-o în marÅŸurile lor glorioase.

Europa a îmbrăţiÅŸat filosofia lui Rousseau potrivit căruia copilul e bun de la natură, deci putem merge liniÅŸtiÅ£i amândoi la serviciu, lăsându-l acasă cu consola video. Când va creÅŸte mare ÅŸi va merge la ÅŸcoală vom obliga profesorii să fie blânzi. Dacă nu îi dăm în tribunal (în anul 2000 au fost doar în FranÅ£a 1300 de asemenea procese iar profesorii le-au pierdut pe toate chiar ÅŸi când a fost vorba de droguri). Cei mai mulÅ£i au dat bacalaureatul dar nu ÅŸtiu scrie bine ÅŸi nici citi. Decât sms-uri. Am scos uniformele din ÅŸcoli dar acum ei toÅ£i au trening cu glugi pe cap. Se simte nevoia de uniformă.

Cei ce devastează Londra sunt crescuÅ£i în familii ce-au devenit doar o sumă de persoane. Adică pot avea doi taÅ£i, două mame, nici una sau nici unul. Cu căştile pe urechi două ore jumătate pe zi, lipsiÅ£i de orice analiză a sufletului, abrutizaÅ£i de jocuri video cu sânge, confundă viaÅ£a reală cu cea din faÅ£a calculatorului. Nici n-au ÅŸtiut când au intrat într-un alt „level”.

Într-un asemenea climat nu se mai pune problema lui Dumnezeu ÅŸi-a bisericii. Au fost excomunicaÅ£i în lumea cu preoÅ£i pedofili, cu pastori hrăpăreÅ£i. CreÅŸtinismul se poate manifesta cu condiÅ£ia să nu deranjeze pe cel de lângă noi. Ori aceasta e cu neputinţă pentru că creÅŸtinismul se bazează pe deranjarea sufletească a aproapelui înainte de a-ÅŸi găsi pacea.

Au fost învăţaÅ£i să aibă dar fără să muncească pentru asta. În lumea virtuală în care trăiesc, poÅ£i câÅŸtiga bani buni ÅŸi virtuali. Aveau nevoie de iphone ÅŸi console, tutun ÅŸi ciocolată. Au spart vitrinele ÅŸi le-au luat pentru că ani de zile li s-a spus că munca-i pentru proÅŸti ÅŸi români.

Duminică la biserică spuneam că intensitatea criminalităţii scade în oraÅŸele unde geamurile sparte sunt înlocuite repede. În Londra se vor pune din nou vitrinele dar sufletele sparte nu se repară la fel de uÅŸor. O societate fără Dumnezeu, valori adevărate, familii puternice, educaÅ£ie fără disciplinare, autoritate respectată, atât a putut produce. Haiducie urbană în stil MTV.

Ce mă frământă e faptul că prin suburbiile marilor oraÅŸe din România încet, încet creÅŸte o generaÅ£ie asemănătoare, cu părinÅ£i plecaÅ£i în Spania cu Atlassib-ul.

V l a d i m i r _ P u s t a n