Am fost acuzaÅ£i noi creÅŸtinii că suntem prea optimiÅŸti în privinÅ£a universului ÅŸi prea pesimiÅŸti în privinÅ£a lumii. E fals. Eu sunt creÅŸtin ÅŸi nici măcar nu sunt pesimist. Sunt tragic dar iubesc pământul. Åži nu-l iubesc ca Martorii lui Iehova, adică pământul care va fi, în care noi bărbieriÅ£i ÅŸi zâmbitori vom purta pepeni cu tărgile de la unii la alÅ£ii, ci iubesc pământul de acum. Nu pământul ars de bombe, nu pământul pe care curge sânge, nu pământul în care sunt depozitate gunoaiele, ci pământul cu ÅŸapte miliarde de oameni din care o mare parte n-au auzit niciodată de Hristos. Åži aici văd o mare oportunitate.

Pământul care trebuie ajutat să înÅ£eleagă că nu-i altceva decât o rampă de lansare pentru cerul în care vom fi pururi locuitori. Åži aici văd o mare provocare.

Pământul cu iarbă verde ÅŸi mări albastre, cu zăpezi albe ÅŸi toamne ruginii pe care îl vom părăsi în curând. Åži aici văd o mare tristeÅ£e…

Pământul care ne dă de mâncare ÅŸi care va arde într-o zi, lăsând loc unui pământ nou în care va domni neprihănirea. Åži aici văd o mare bucurie…