Ciresarii.ro

Pentru cine şi de ce slujeşti?

Publicat la data de: 01-09-2010

Într-o lume în care tot mai mulţi copii poate vor merge în continuare la şcoală fără sandwich, într-o lume în care parcă e aşa de multă nelinişte şi vocile distrează inimile, şi Satan ne farmecă inimile cu mirodeniile lui fără miros şi cu dulceaţa lui fără gust, iată sunt într-o situaţie în care mă simt responsabil de cuvintele scrise şi de timpul pe care îl foloseşti citind aceste cuvinte. Montesquieu spunea că lucra la o carte de 18 pagini de 25 de ani, oare câţi ani mi-ar trebui să scriu ceva consistent în câteva pagini? Haideţi în continuare să savurăm o parte din marele adevăr al subiectului de care mă rog să te legi, şi să slujeşti…

„John, poartă-mi bagajele până la primul vagon al trenului, se auzi în aerul rece al iernii, iar cerul cenuşiu parcă sincroniza vorbele stăpânului cu atitudinea acestuia tare sobră…”

În fiecare dimineaţă John purta bagajele stăpânului aspru şi nemilos, cu stricteţe, deoarece la o mică încălcare a ordinelor acestuia era pedepsit aspru. Până într-o zi când unul din prietenii lui John îi cumpărase libertatea şi John ajunsese în sfârşit un om liber, dar de vechile lui obiceiuri încă nu se lăsase în totalitate; iar într-o zi pe când se plimba prin oraş auzise iarăşi vorbele aspre ale vechiului său stăpân: „John poartă-mi bagajele până la prima staţie de autobus!… Pus pe gânduri era gata să ia bagajele vechiului stăpân şi să le poarte, dar atunci îşi aduse aminte de următoarele cuvintele : “De ce mai vrei să porţi bagajele vechiului stăpân când tu eşti liber?“. Iar atunci acesta îi răspunse: ”Nu mai sunt rob, sunt un om liber! »

Poate problema aceasta te urmăreşte şi pe tine, indiferent cine eşti, în ce zonă a oraşului locuieşti, în ce haine te îmbraci, de marcă sau second-hand, indiferent de muzica pe care o asculţi, tu porţi în fiecare zi bagaje ale unui stăpân… oare umerii tăi pentru cine se îngreunează zi de zi? Cui slujim noi de dimineaţa de când ne trezim până seara când ajungem să punem capul pe pernă şi să adormim, oare slujim noi 24 de ore din 24 Dumnezeului adevărat? Iată câteva principii importante în viaţa de slujire.

În primul rând slujirea trebuie să fie după ce am primit mântuirea, poate pe cartea ta de muncă creştină scrie că slujeşti de ani de zile între zidurile unei clădiri numită biserică, dar fără Hristos nu uita că poţi să fii şi la amvon şi în sala bisericii sau în comitet sau în grupa de laudă şi închinare sau chiar la un colţ de stradă şi poate cu diplome renumite în CV-ul tău, eşti un om pierdut şi El nu vrea oameni pierduţi care să-L cânte pe El, care să-L predice pe El, ci doreşte cântăreţul mai mult ca şi cântarea, predicatorul mai mult ca şi predica, şi când Îl ai pe El atunci vei sluji pentru că Îl ai, nu pentru a-L avea, deoarece adevărata motivaţie în slujire spune că noi slujim pentru că suntem mâtuiţi nu ca să fim mântuiţi.

În al doilea rând slujirea trebuie să fie bazată pe iubire. Cineva spunea: putem sluji fără iubire dar nu putem iubi fără slujire, iubirea adevărată te împinge la slujire dar oare ce înseamnă cuvântul acesta slujire? Se poate defini ca fiind atitudinea de a sta gata la dispoziţia unui stăpân, a fi gata să faci ceea ce vrea el, când vrea el, şi cum vrea el. Atâtea feţe triste, atâtea inimii care slujesc ca şi Iona din obligaţie fără pic de iubire, parcă suntem propriile noastre morminte ale fericirii, de ce oare? Pentru că atâta timp cât vom sluji de dragul de-a atrage privirile, atâta timp cât vom predica doar de dragul de-a ne face auziţi, atâta timp cât slujim de dragul de-a atrage ochii unor zâne şi ale unor zmei îmbracaţi în haine de duminică şi căutăm câştiguri egocentrice nu vom putea fi fericiţi niciodată în slujirea noastră. Oare putem spune că El, Cristos este crisotocentric (în centrul) slujirii noastre? El a învăţat ce înseamnă slujirea desbrăcându-se de gloria cerească, a lăsat locul liber de lângă Tata şi a venit în ieslea Betleemului… cine? Regele regilor. Nu a avut nici măcar o Dacie ci a venit călare pe un măgar…cine? Regele regilor. Iar când femeia aceea a venit la Isus şi i-a turnat mirul pe capul lui Isus au fost invidioşi şi egocentrici catalogând atitudinea şi slujirea femeii ca fiind o risipă (Matei 26:8) Cine? Ucenicii. Şi oare de câte ori nu am plecat de la biserică trişti după ce am slujit, nu pentru că nu a fost slăvit El, ci pentru că nu am fost noi promovaţi mai mult şi mai repede, mă întreb deseori: unde se poate ascunde atâta vanitate şi lipsă de iubire în inimile noastre penticostale şi creştine care şi ele la rândul lor se ascund în bisericile noastre sub o cruce care ne învaţă adevărata slujire, crucea Domnului Isus Hristos.

Toţi vor să fie sclavii şi fanii scenelor, ajungem robii laudelor, aplauzele am vrea să fie doar pentru noi, iar cravatele să ne spânzure în diferite culori; iată de ce deseori coborâm de la amvoane dezamăgiţi, de ce lăsăm oamenii flămânzi după ce ei ne-au oferit timpul lor ca să îi hrănim, de ce plecăm uneori de la rugăciune şi cântare cu feţe de castraveţi, ştiţi de ce? Pentru că nu slujim din iubire ci din frică, iar aceasta nu mai este dragoste deoarece dragostea adevărată izgoneşte frica (1Ioan 4:18), slujim din egoism iar aceasta nu se poate numi slujire, apoi slujim pentru că vrem să fim cineva nu pentru că suntem, iată încă un motiv greşit de a sluji… dar oare tu iubite cititor, tu, unde te încadrezi? Ai ieşit cumva din cadru, din graficul trasat de Tatăl, hoinăreşti cumva pe alte meleaguri?

Şi în al treilea rând aş vrea să nu uiţi că fiecare membru din biserică are o slujire de făcut după puterea lui, după talentul încredinţat lui, pentru slava şi gloria lui Dumnezeu şi pentru zidirea Bisericii (Efeseni 4:11-15). Aşa după cum fiecare mădular are o anumită funcţie în trup care ajută la buna funcţionare a trupului, aşa fiecare dintre noi suntem o floare în buchetul de flori care aduce o bună mireasmă şi un bun miros lui Dumnezeu, unul aduce parfumul, altul aduce culoarea şi iată aşa facem cu toţii un întreg. Dar aici apare adesea problema: de ce sunt eu picior şi nu sunt mână, apare răutatea, vanitatea, invidia, nemulţumirea şi ciorovăiala fără rost şi uităm că am fost mântuiţi şi suntem cu toţii regi şi regine, suntem copii de Dumnezeu răscumpăraţi de Dumnezeu cu propriul Său sânge. Am ajuns să facem din slujire o scară cu ajutorul căreia să ne ridicăm în slăvi diplomele, talentele, funcţiile şi să îi dispreţuim pe ceilalţi fraţi ai noştri doar pentru că am acceptat un stil de viaţă lumesc că trebuie să ţi se slujească nu să slujeşti însă El, Cristos ne învaţă altceva: “ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricine vrea să fie cel dintâi între voi să fie rob.”( Matei 20:26b-27), şi atunci când vei înţelege această mare predică rostită în puţine cuvinte nu îţi va părea rău că vei fi chiar beculeţul din spate al maşinii care semnalizează direcţia care va ajuta călătorul neorientat, cât te vei bucura că poţi să contribui şi tu cu ceva la Împărăţia cerurilor… de aceea indiferent că eşti lider şi eşti pus sub lumina reflectoarelor sau că eşti în spate pe ultima bancă rugându-te pentru biserică nu eşti mai special prin slujirea ta, ci ceea ce face diferenţa este locul şi puterea încredinţată fiecăruia. Liderii adevăraţi sunt aceea care îşi cunosc slăbiciunile, capacităţile şi idealurile şi caută să slujească nu să fie slujiţi pentru că faptele vorbesc mai mult decât cuvintele, iar atunci când liderii trăiesc ceea ce vorbesc, ascultătorii vor avea încredere în amvoanele noastre şi vor crede în puterea Evangheliei, dar atâta timp cât nu vom trăi smerenia vom fi consideraţi nişte papagali care ne înşelăm pe noi şi încercăm să îi înşelăm şi pe alţii. De mulţi slujirea este cunoscută ca un serviciu ce are loc la masă de rugăciune, studiu biblic, şi dimineaţa, dar oare aceasta a fost intenţia Mântuitorului, de-a reduce viaţa creştină doar într-un club monastic? Oare cât de mult este integrată slujirea în viaţa noastră?

În încheiere pentru tine dragul meu ce înseamnă slujirea? Aş vrea să nu uiţi că la cruce mai este loc pentru slujitori şi pentru anonimi, şi pentru cei mai neînsemnaţi, şi pentru cei cu vază din societate, şi pentru magi şi pentru păstori, şi pentru păcătoşi… ce te mai împiedică oare să nu îi oferi Lui toată inima ta? Pot fi rostite cuvinte dar dacă inima îţi este închisă totul este degeaba, poate să fie cel mai mare medic în faţa ta dacă tu nu îi accepţi consultaţia poţi muri lângă el, în sfârşitul acestei călătorii gândeşte-te să schimbi ceva în viaţa ta, El va veni şi vom pleca pentru totdeauna cu El doar dacă l-am slujit cu adevărat…

Roman Cornel

« înapoi