Plotin definea răul ca lipsirea de bine, dar scolasticii au făcut o corectură necesară: lipsirea de binele cuvenit. De aceea este ceaţă peste România ÅŸi la propriu ÅŸi la figurat. Continuând ideea de dinainte, fără să cad în fatalism, vreau să vă scriu că atât merităm (Duiliu Zamfirescu traducea în alt fel pe scolastici „Ce a fost a fost ÅŸi va mai fi ce se cuvine”).

Avem guvernanÅ£ii pe care i-am votat, avem slujitorii altarelor pentru care ne-am rugat, avem bisericile pentru care am luptat, avem familiile pentru care ne-am implicat. Atât avem cât am făcut.

Dorim multe lucruri pentru care nu vrem să plătim nici cel mai mic preţ. Totul să fie ieftin, gratis, moca, dar să iasă din constipaţia jertfirii ceva beton. Nu se poate fraţilor asta.

Am dovedit ÅŸi în relaÅ£ia cu timpul că suntem oameni de rând mulÅ£i dintre noi pentru că oamenii de rând, zicea Schopenhauer, caută numai să petreacă timpul, pe când cei de talent caută să-l întrebuinÅ£eze.

O Å£ară ce stă cu mâinile încruciÅŸate, o biserică ce-a prins apucături de pechinez în poala politicii, tineri ce vorbesc despre trezire dar de strigat nu mai strigă decât atunci când joacă „U Cluj”, provoacă anevrisme cerului.

Fatalismul a produs eunuci spirituali pe bandă ÅŸi de aceea va trebui să ne ridicăm din zona de confort ÅŸi să plonjăm în jertfire de unde vii mai ÅŸifonat, mai singur, mai păgubit, dar cu mulÅ£umirea că te poÅ£i uita în ochii lui Dumnezeu ÅŸi ai copiilor tăi.

Închei această scrisoare ÅŸi înainte de a arunca sticla în ocean vă readuc în memorie o frântură dintr-o poezie pentru care Radu Gyr a mâncat atâta bătaie:

„Nu pentru mânia scrâÅŸnită-n măsele

ci ca să aduni chiuind prin tăpşane

o claie de zări şi-o căciulă de stele

ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!”

V l a d i m i r _ P u s t a n