Braque spunea că atunci când Columb a plecat prima dată spre America, bisericile din Spania s-au rugat împreună cu marinarii săi, să aibă izbândă. După ce-au descoperit America a mai făcut un drum acolo, dar nu s-au mai rugat. Åžtia deja drumul ÅŸi astfel busola a înlocuit rugăciunea…

Când Iosua a pornit în cucerirea cetăţii Ai nu s-a mai rugat ci a calculat de câÅ£i militari avea nevoie pentru a bate această cetate nesemnificativă. S-a rugat doar atunci când a trebuit să dea piept cu marea cetate Ierihon.

După ce-au încasat o bătaie zdravănă ÅŸi inima li s-a făcut „moale ca apa” s-a proÅŸternut înaintea Domnului rupându-ÅŸi hainele de pe el… Åži-a adus aminte că zidurile Ierihonului au căzut cu ajutorul preoÅ£ilor ÅŸi a chivotului, deci cu sprijinul total al lui Dumnezeu.

David după ce-a avut câteva victorii răsunătoare a început să-ÅŸi numere armata uitând că mai important decât generalul Ioab era mai marele cântăreÅ£ilor Iedutun, ÅŸi astfel a învăţat gustul dureros al înfrângerii. El care zisese că unii se bizuiesc pe carele, caii ÅŸi călăreÅ£ii lor… Era el acela…

LecÅ£ia e clară. Rugăciunea „după” nu mai ajută cu nimic. Ea trebuie practicată „înainte”.

Dumnezeu nu poate fi înlocuit cu busola ÅŸi infanteriÅŸtii…

V l a d i m i r _P u s t a n