O fi pământul o gară în paragină din care aÅŸteptăm cu nu prea multă înflăcărare veÅŸnicia, dar aÅŸa cum e el, decăzut, murdar de păcat, cu puÅ£ine locuri curate cu oameni curaÅ£i... are totuÅŸi unele splendori ce nici chiar Raiul nu le are. Este interesant faptul că Dumnezeu nu S-a lăudat la Iov cum fâlfâie aripile sfinte ale heruvimilor ÅŸi nici cu Noul Ierusalim, noul cer, noul pământ, ci cu acesta pe care trăim, fiinţăm, respirăm. El se laudă cu marea, cu vântul, cu zorile, fulgerele, norii aducători de ploaie ÅŸi iarba încolÅ£ind, gheaÅ£a, caprele sălbatice, leii, măgarii sălbatici, bivoli sălbatici, aripile struÅ£ilor cam blegi, cai în galop, vulturi cocoÅ£aÅ£i pe înălÅ£imi. Impresionant!... Până ÅŸi cu noroiul pe care noi îl curăţim de pe cizme Se laudă Dumnezeu, versetul 38 din capitolul 38.

Pământul nu deÅ£ine numai bube ÅŸi plăcerea de-a le scărpina, pe întinderea pământului nu sunt numai cimitire cu morminte acoperite cu coroane de curând depuse în memoria celor dragi. Nu sunt doar pompe funebre de unde comanzi sicrie, cruci de marmură pe care să scrie numele mamei cu anul naÅŸterii ÅŸi anul decedării ÅŸi între ei o firavă liniuţă cât o viaţă. Nu e doar cancer în metastază ÅŸi operaÅ£ii ratate. Nu sunt doar arginÅ£i împrăştiaÅ£i pe podelele plafonării. Nu-i doar Iuda singurul locatar al planetei. Nu sunt doar trădări ÅŸi despărÅ£iri pe alei cu frunze ruginite în toamna bacoviană. Nu doar vise neîmplinite. Nu sunt doar babe bocitoare ce jelesc la comandă pe oricine... O fi deÅŸertăciune ÅŸi goană după vânt viaÅ£a aceasta, dar îÅŸi dă ÅŸi plăcerea unei umbre dese într-un miez de vară unde să te răcoreÅŸti de-atâta alergare. În cer nu va mai fi soare, aÅŸadar nici umbră.

Numai aici putem trăi miracolul amurgului, când turmele se-ntorc anunÅ£ând din clopotele lor repatrierea. Când carele odinioară se-ntorceau doldora de fân ÅŸi seara. Când cuvintele Å£âÅŸnesc din gurile bătrâne să descrie ce a fost... ce o să fie. Când greierii cântă fără ÅŸpagă în livadă, ÅŸi sufletul Å£i-l scuturi lângă Felinarul cu fluturi, mai ales marÅ£i. Când gândurile ÅŸi ideile aterizează forÅ£ate de somnul pilotului pe perinele moi cu miros de tradiÅ£ie românească.

Numai aici ne putem mângâia timpanele cu concertul dimineÅ£ii în care zorii dirijează perfect orchestra cocorilor matinali. CocoÅŸii din satul meu se sincronizau perfect. Intrau la timp, ieÅŸeau la fix. A lui Petaursa cânta splendid cu al lui Potloagă, poate ÅŸi datorită faptului că erau vecini de coteÅ£e.

Cum vântul sună prin frunzele de vie. Cum ploaia-Å£i sărută obrazul stâng ÅŸi tu-i întorci de bună voie ÅŸi nesilit de nimeni ÅŸi pe cel drept. Cum ziua cucăie în lanuri tresărind din când în când să mai vadă ce-i pe câmp. Cum păsările stau pe crengi cu pieptul plin de note muzicale să cânte osanale. Cum poate omul în nimicnicia lui să organizeze suflul fluierând pe note muzicale, dovadă că nu tot ce iese pe gură e spurcat. Cum valul, acest dor al mării de-a săruta ţărmul, cum îl definea Blaga, acest colecÅ£ionar al urmelor pe nisip... are depuse la colecÅ£ie ÅŸi paÅŸii Domnului făcuÅ£i pe mare ÅŸi cei câÅ£iva paÅŸi timizi ai lui Petru. Acestea ÅŸi multe altele sunt splendorile pământului nicidecât televizorul cu plasmă cât peretele, casele din Monte Carlo ÅŸi filmele de la Holywood. Nu averile ÅŸi berile.

A nu iubi lumea ÅŸi lucrurile din lume nu înseamnă a deveni un fel de călugăr fără mânăstire, trist ÅŸi-ncovoiat cu ochii în asfalt, strâns la faţă ca o stafidă necomestibilă. „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeÅŸti, pofta ochilor ÅŸi lăudăroÅŸenia vieÅ£ii nu este de la Tatăl, ci din lume.“ (1 Ioan 2:16). Aceasta-i lumea pe care trebuie să o lepădăm din noi, din casele noastre cu ajutorul Duhului Sfânt în zori de zi... ÅŸi-apoi să fim bucuroÅŸi, fericiÅ£i până la adânci bătrâneÅ£i, dar neapărat ÅŸi la locul de muncă. Să savurăm viaÅ£a cu toate simÅ£urile date de Dumnezeu. Să trăim dacă tot trăim. Să nu mai scuipăm pe pământul pe care însuÅŸi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat să ne mântuiască pe noi, dar ÅŸi să asculte cu urechile de om greierii cum cântă seara în jurul atelierului ÅŸi boabele cum cresc în spic în număr ÅŸtiut înainte de întemeierea lumii.

Splendorile pământului... de ce nu ÅŸi un pahar de Cola rece? De ce nu ÅŸi-un Tudor Gheorghe?­ De ce nu ÅŸi-o doină cântată de Grigore Lese? De ce nu ÅŸi-o pungă de seminÅ£e prăjite pe care să le controlăm de sâmburi cu cei doi dinÅ£i din faţă sub salcia lui bacea Timu?

Totuşi... e frumoasă viaţa!