Se întâmplă câteodată să treci prin experienÅ£e care te obligă de-a dreptul să reconsideri tot ceea ce ai gândit până atunci despre viaţă. ExperienÅ£e care te fac să priveÅŸti lumea ca pe un decor absurd, în care oamenii par decupaÅ£i imaterial din orice altă substanţă decât carnea, în care totul pare desenat stângaci sau sublim, dar de un inutil implacabil. EÅŸti viu numai în măsura în care realizezi că doar Dumnezeu îÅ£i răspunde, restul nefiind decât un ecou estompat de o durere care e mai degrabă o permanentă ÅŸi apăsătoare nedumerire...

ÎÅ£i dai seama atunci că în lumea asta sunt mulÅ£i cei care pretind că „umblă cu Dumnezeu” ÅŸi realizezi că din numărul lor poÅ£i să-i scazi liniÅŸtit pe cei cărora le auzi... tropăitul. Cu Dumnezeu se umblă în vârful picioarelor, desculÅ£ sau... descălÅ£at de tot ceea ce mai poate fi lumesc în tine. Ajungi singur cu El ÅŸi îÅ£i dai seama că fiecare întrebare pe care ai vrea să o pui – ÅŸi, Doamne, cât de greu e chiar să Å£i le ÅŸi aminteÅŸti! – e o impoliteÅ£e, căci nici nu-Å£i trebuie un efort prea mare ca să realizezi că fiecare răspuns pe care l-ai primi ar fi, în cel mai fericit caz, o dojană... Åži totuÅŸi...

EÅŸti singur în lumea asta cu Dumnezeu ÅŸi-Å£i aduci aminte de Iacov, cel care-ÅŸi permitea un exerciÅ£iu de wrestling într-o îndrăzneală vecină cu inconÅŸtienÅ£a, dar care avea să fie răsplătită, fiindcă Dumnezeu are suficient simÅ£ al umorului. N-ai cum să te gândeÅŸti la Iacov ca la un model, fiindcă lumea în care trăieÅŸti e infinit mai murdară decât a lui ÅŸi numai gândul că ai fost spălat într-un sânge nevinovat te mai ajută să nu umbli cu ochii plecaÅ£i spre lutul cu care semeni mai mult decât cu Creatorul tău...

Se spune că mândria merge înaintea căderii. De ce nu spunem oare ÅŸi că înaintea căderii merge falsa modestie? Am înÅ£elege mult mai bine o mulÅ£ime de lucruri...

Înainte de a ajunge să trăieÅŸti astfel de experienÅ£e ai pretins mereu că eÅŸti în căutarea lui Dumnezeu, dar numai orbirea te face să nu sesizezi că omul a descoperit de mult „ÅŸmecheria” de a-L căuta pe Dumnezeu cu microscopul în Univers ÅŸi cu telescopul printre păcatele din noi înÅŸine...

Afli, umblând în această singurătate cu Dumnezeu, că „libertatea” de care ne-am bucurat în ultima vreme a creat în fiecare dintre noi câteva iluzii înfiorătoare...

În primul rând iluzia că suntem mai liberi. O iluzie datorată faptului că au dispărut constrângerile vizibile. Vorbim liber, criticăm liber, umblăm liberi... Åži Dumnezeu îÅ£i arată întristat mulÅ£imea de lucruri cărora le-am căzut robi în ultima vreme...

Apoi, iluzia că suntem mai deÅŸtepÅ£i. O, ce iluzie... Una din care eÅŸti trezit când Å£i se spune că nu a crescut IQ-ul tău personal, ci că a scăzut dramatic IQ-ul mediu!

Åži cel mai grav, iluzia că suntem mai sfinÅ£i. O iluzie care se întâmplă fiindcă ticăloÅŸia din jur a crescut monstruos ÅŸi pentru că în mijlocul mlaÅŸtinii orice mic ostrov poate părea un colÅ£ de rai...

Åži totuÅŸi... o experienţă ca aceasta îÅ£i permite să umbli, asemeni lui Adam, cu Dumnezeu în răcoarea dimineÅ£ii ÅŸi emoÅ£iile sunt atât de puternice încât nici nu mai ÅŸtii dacă e vorba de răcoarea dimineÅ£ii sau sunt acele sudori reci... Singurul lucru pe care îl ÅŸtii cu siguranţă este acela că Dumnezeu este lângă tine...

Marinel Blaj