Există două grupuri antagonice de oameni, rivale, ce duc de milenii lupte crâncene pe terenul argumentării. Două clanuri ce se condamnă reciproc cu o vervă feroce ÅŸi neobosită furie. Se aruncă anatema în tabăra adversă... ÅŸi se lasă acolo. Când vorbesc unii de alÅ£ii, ÅŸi o fac des, ochii stau să Å£âÅŸnească din orbite, obrajii capătă culoarea bostanilor de halloween, gura devine capac de oală ce aruncă pe la colÅ£uri spuma fiartă a urii. Cuvintele ies într-un ritm infernal pătate de sângele Å£âÅŸnit din limba capsată-ntre măsele. AÅ£i ghicit... nu, nu sunt suporterii dinamoviÅŸti ÅŸi cei steliÅŸti ci daÅ£i-mi voie să-i introduc în scenă pe rivalii fără ÅŸansă de împăcare... ZgârciÅ£ii vs. Risipitorii.

ZgârciÅ£ii se trag din seminÅ£ia lui Hagi Tudose. Ei sărută zilnic tabloul părintelui lor, regretatul Tudose Hagi, tablou ce-l prezintă pe acesta în timp ce taie cu toporul coada motanului. Adică transformă motanul din combi în limuzină, îl scurtează pentru a intra mai repede pe uşă economisind astfel căldura ce se risipea datorită celor 10 cm inutili de coadă.

ZgârciÅ£ii sunt cei care au da` n-au. Ei au doar hârtii ÅŸi matematică destulă ca să numere hârtiile. Ei au doar bani pentru o savarină nu ÅŸi bucuria papilelor gustative în timp ce savurează din plin o savarină perfect însiropată ÅŸi umplută cu friÅŸcă proaspătă. Ei au doar becuri nu ÅŸi lumină. Ca bunicul meu, fi`ertat, care nu-ÅŸi putea îndemna genele la somn până ce nu se stingea ÅŸi ultimul bec de pe moÅŸie. „Dăsanco... iar argie biecu-n conc (coridor), miri-să lumea de el bec!”. El dacă se simÅ£ea prea fericit ÅŸi nu mai putea suporta atâta fericire, se fixa înaintea contorului de curent ÅŸi privea cu amar ÅŸi stupefacÅ£ie cum se învârte rotiÅ£a contorului. Cu fiecare tură a rotiÅ£ei... scădea ÅŸi fericirea lui. Åži venea roÅŸu ÅŸi luminat ÅŸi pleca vânăt ÅŸi întunecat.

ZgârciÅ£ii au lemne de foc nu ÅŸi o cameră încălzită. Ei se încălzesc cu gândul că au ÅŸura plină de lemne. Noi căram lemne doar după ce adormeau bunicii. Tiptil umpleam braÅ£ul de lemne ÅŸi Å£uÅŸti să nu ne vadă. Credeam noi că ei dorm... stăteau la pândă cu becul stins. „Dăsanco... iar o tricut Danu cu un brăţoc de lemne... lălăăă ăştia fac cald ca-n băi!”.

Mi-e simplu să scriu despre zgârcenie ÅŸi zgârciÅ£i pentru că am crescut pe lângă ei. Nu ÅŸtiu de ce au fost aÅŸa... probabil ÅŸi deportarea în Bărăgan ÅŸi-a lăsat urme adânci în cutele sufletului lor. Probabil ÅŸocul avut atunci când smulÅŸi din pat, din glie, din neam, din sat ÅŸi urcaÅ£i în marfare ÅŸi aruncaÅ£i în câmpia Bărăganului ÅŸi sărăcia de acolo a aprins în ei spiritul de conservare. Ne-au iubit mult... ÅŸi noi pe ei.

În tabăra adversă se află risipitorii. Cei din tagma asta în loc de mâini au ciur rar, sită rară. Ei dintr-un salariu de 800 ron cheltuie 1000 ron pe adidaÅŸi „dă firmă”. Ei au făcut un legământ pe care se străduiesc să nu-l încalce... să nu cumva să le ajungă salariul de pe o lună pe alta. Indiferent că muncesc în Å£ară sau în străinătate nu are importanţă. Risipitorii până prin data de 10 a lunii sunt prinÅ£i, boieri, chiaburi, din 11 începând butonează disperaÅ£i agenda telefonului în căutarea de noi împrumuturi. Până în data de 10 serveÅŸte micul dejun la restaurant... după nu-l mai serveÅŸte defel. Ei reuÅŸesc să fie într-o singură lună ÅŸi prinÅ£i ÅŸi cerÅŸetori. Risipitorul are ceas Rolex suflat cu aur ÅŸi stomac suflat cu foame.

Un creÅŸtin zgârcit e o contradicÅ£ie în termeni. Ori creÅŸtin, ori zgârcit. CreÅŸtinul trăieÅŸte trimiÅ£ând în cer. Zgârcitul trăieÅŸte prin ÅŸi datorită agonisirii de pe pământ. CreÅŸtinul are trupul aici dar gândul, inima, dorul în ceruri. Zgârcitul are trupul, mintea, inima, sufletul încătuÅŸate aici, în ţărână. Nu-i bai să ai. E bai să ai ÅŸi să iubeÅŸti cu toată fiinÅ£a ceea ce de fapt Å£i s-a dat spre administrare. Ceea ce avem nu e al nostru... dar asta nu o credem decât după ce am fost diagnosticaÅ£i cu cancer.

Zgârcenia e o boală sau ÅŸi mai rău o posedare demonică. E un duh demonic ce nu lasă să se savureze nici pământul ÅŸi blochează ÅŸi căile spre mântuire, spre cer. Pe calea mântuirii, întâlnirii cu Hristos se apucă lăsând nu adunând ÅŸi Å£inând cu toÅ£i dinÅ£ii. Din păcate sunt mulÅ£i „creÅŸtini” zgârciÅ£i cu ei ÅŸi cu ceilalÅ£i. Sunt mulÅ£i care ameÅ£esc leuÅ£ul până să-l pună în colectă. Åži mulÅ£i care dau la săraci rar, foarte rar ÅŸi foarte puÅ£in dar întotdeauna scriu pe foaie, contabilizează tot ce dau ÅŸi au grijă să afle ÅŸi alÅ£ii. ÅžtiÅ£i care-i părintele contabilităţii?... Satana, spunea Steinhardt. Numai el scrie pe foaie tot ce facem ÅŸi apoi dă fuga ÅŸi strecoară foile informative pe sub uÅŸa cerului.

Un creÅŸtin chivernisit... DA! E cu totul altceva. A fi un bun gospodar al lucrurilor încredinÅ£ate spre administrare e parte integrantă a vieÅ£ii de creÅŸtin.

Să ne dea Dumnezeu sfântul echilibru în viaţă!