Arhivă Editorial

Iubesc Å£ara asta pragmatică în care pe vremuri tribunalele erau închise în timpul semănăturii ÅŸi a seceriÅŸului pentru ca procesele să nu ne lase fără pâine ÅŸi să murim de foame cu avocaÅ£i cu tot… Iubesc Å£ara asta „creÅŸtină” ce închidea tribunalele ÅŸi în timpul posturilor de PaÅŸte ÅŸi Crăciun pe baza principiului „lasă că trec sărbătorile si apoi vezi tu…”. Iubesc Å£ara asta ce-a avut primul preot cu doctorat în 1650 pe când...

citeşte mai departe...

România mă încântă. Cu toate defectele ei. Este Å£ara care ne dă de toate la toÅ£i, dar nimeni nu vrea să-i dea nimic. Ci numai să ceară. Totul. Este Å£ara care ne-a învăţat carte – dar lumina noastră nu e folosită să-i aprindă candelele speranÅ£ei, e Å£ara care ne-a hrănit – fie mâncarea chiar ÅŸi soia lui CeauÅŸescu, e Å£ara care ne-a crescut – dar odată ajunÅŸi mari, uităm cine ne e mama! România mă încântă. Chiar dacă e abandonată în fiecare...

citeşte mai departe...

I-am învăţat pe oameni că nu contează cât de rău începi ci cât de bine termini, lucru valabil atât în lumea spirituală cât ÅŸi materială. Dumnezeu nu dispreÅ£uieÅŸte începuturile mediocre ci sfârÅŸiturile lamentabile. Optimismul vine din promisiunea că tot ce-a început Hristos în noi va sfârÅŸi bineînÅ£eles dacă-I lăsat să lucreze. Isaac a avut un început grozav. La 18 ani stătea cu pieptul dezgolit în faÅ£a cuÅ£itului lui Avraam. La...

citeşte mai departe...

Lângă mine, pe banca din biserică, s-a aÅŸezat un băieÅ£el foarte cuminte. 5 sau 6 ani cred că are. L-am întrebat, curios de răspuns, ce vrea să se facă atunci când va creÅŸte mare. Răspunsul lui, după câteva secunde de gândire, probabil înduioÅŸa ÅŸi pietrele. A zis că vrea să se facă om. Cel mai dificil lucru în lumea nebună de astăzi este să fii om. Un asemenea răspuns ar trebui să-l dea populaÅ£iei, politicienii când devin politicieni, învăţaÅ£ii când devin...

citeşte mai departe...

Lumea cere minuni. Vor să vadă oase îndreptându-se. Vor să vadă orbi văzând din nou. Vor să audă muÅ£ii cum ÅŸuieră din nou cuvinte printre buzele sterpe. Vor să vadă arhanghelii cerului căzând cu tronc din cer pe asfalt. Vor să vadă îngeri de piatră cu aripi de carne fâlfâind din zidurile bisericilor. Dar îngerii se-nfăţiÅŸează lumii înfăşuraÅ£i în pampers ÅŸi plângând datorită aerului ce-i zgârie niÅ£el pe obrajii fini. AÅŸa am avut...

citeşte mai departe...

Încercam să-i explic unui coleg de serviciu că ceea ce face el nu e bine. A înÅ£eles dar a mers înainte “împrumutând” un obiect de la altul, fără să ceară voie. După 30 de minute a fost “prins” ÅŸi imaginea lui ÅŸifonată rău. Scuzele apoi sunt penibile. DistanÅ£a dintre un nume bun ÅŸi un nume rău poate fi mai mică de 30 de minute. Poate fi doar de o clipă. O clipă ne poate despărÅ£i pe veci de cer sau un moment de sclipire ne poate duce pe veci acolo. Câteodată...

citeşte mai departe...

Am fost acuzaÅ£i noi creÅŸtinii că suntem prea optimiÅŸti în privinÅ£a universului ÅŸi prea pesimiÅŸti în privinÅ£a lumii. E fals. Eu sunt creÅŸtin ÅŸi nici măcar nu sunt pesimist. Sunt tragic dar iubesc pământul. Åži nu-l iubesc ca Martorii lui Iehova, adică pământul care va fi, în care noi bărbieriÅ£i ÅŸi zâmbitori vom purta pepeni cu tărgile de la unii la alÅ£ii, ci iubesc pământul de acum. Nu pământul ars de bombe, nu pământul pe care curge sânge, nu pământul...

citeşte mai departe...

Nepăsarea este starea aceea în care eÅŸti indiferent de tot ce se întâmplă în jur. Nu plângi dacă se plânge, nu te bucuri dacă se râde. Nu joci dacă se cântă, nu strigi dacă arde casa. Este indolenţă, apatie. Nefrământare. Dezinteres. E o stare de om cuminte ÅŸi senin, dar o cuminÅ£enie tâmpă ÅŸi-o seninătate senilă… Nepăsarea este atunci când mergi cu 80 km/oră ÅŸi n-ai voie decât cu 30. Nu-Å£i pasă de poliÅ£ie. Dar nici de polei. Nepăsarea e...

citeşte mai departe...