Bibliografie obligatorie – Vladimir Pustan

Îl urăsc pe Don Quijote pentru că înainte de a şarja contra morilor de vânt, le avea deja sub ligheanul de bărbierit ce-i ţine loc de coif. Acestea măcinau în mintea lui grâul neghinos al fantasmelor. Dulcineea apărea frumoasă şi senzuală, manierată şi delicată. Albă ca Zăpada şi Ileana Cosânzeana, raţiune şi simţire, agonie şi extaz şi mirosea a cărţi încă nearse.
​Îl urăsc pe Sancho Pauza pentru că umbla cu găleata de apă rece după el mereu gata să-şi trezească stăpânul din somnul cu monştri şi zeiţe. Ba că Dulcineea nu există, ba că e o ţărancă grasă, ba că trebuie să se întoarcă acasă bătrânul hidalgo. Un veşnic nemulţumit şi fire prea puţin dispusă la visare. Se gândea la bănuţii strânşi, la copii, la pâine, om înclinat spre cele profane. Alt personaj ca el în literatura română n-am găsit. Poate doar servitorul din „Mistreţul cu colţi de argint” a lui Doinaş.
​O urăsc pe Dulcineea pentru că n-a încercat măcar să se spele. A rămas transpirată şi stupidă până la sfârşit nedepăşindu-şi condiţia. Putea intra direct în legendă, direct în inimile noastre doritoare de metamorfoză.
​O iubesc doar pe iapa Rosinante care, deşi a văzut toate aceste lucruri, n-a zis nimic, ci cu un dispreţ nobil şi-a purtat trupul costeliv prin istoria prefabricată…
​Gata cu Cervantes pentru că prezentul e mult mai bogat decât trecutul. Atâţia hidalgo cu mintea tulburată de perfecţiuni blonde sau violete în aşteptarea mariajului perfect, a iubirii platonice, a fericirii perpetuum mobile. Nălucile provoacă disperare, ceaţa este stăpână şi morile de vânt au chip de părinţi şablonaţi şi neînţelegători.
​Atâţia Sancho Pauza ce ucid visul din amiaza mare venind cu poveşti îngrozitoare despre cupluri nefericite, de fapt povestindu-şi propriile neîmpliniri şi refulări „Ce iubire şi fumuri? Că nu ţin de foame!”
​Atâtea Dulcinee neputincioase în a depăşi mentalitatea de ţaţe ce-ar fi trebuit să se închidă în mănăstiri şi nu să se preumble pe la starea civilă. Cu ele nu mai e nevoie de inchiziţia culturală, că-ţi pun cu mâinile lor delicate cărţile pe foc să încălzească veşnica iahnie de fasole. Am luat o Dulcinee în maşină vara asta să mergem la o înmormântare şi, deşi aveam climă, am mers cu geamul deschis şi cu capul afară.
​Reclamă: „Folosiţi săpunul Cheia! – Singura cheie pentru o conversaţie plăcută.”
​…Şi uite unde am ajuns eu citind a nu ştiu câta oară pe Cervantes.