Blestemul singurătății – Vladimir Pustan

​Boală a lumii egoiste. Boală a veacului însingurat. De ce oare se simt oamenii singuri sau chiar sunt? Ce ne face să ne punem sisteme video la uşi, încuietori sofisticate, maşini cu un loc şi portbagaj? Ne-am creat boxe, staule, sisteme, toate pentru o singură persoană.
​Aşteptăm 1 Martie să fim cinci minute împreună cu un mărţişor îngheţat în mână, aşteptăm câte-o înmormântare să ne îmbrăcăm în negru şi iar să fim la grămadă, câte-o nuntă sau câte-un program de biserică. Stăm două ore pe bancă, cântăm, ascultăm, dăm o mână moale şi apoi plecăm în curţile noastre.
​Cel mai bine ne înţelegem cu televizorul (poate că el ne-a ucis prietenii!) dar când Dumnezeu a zic că nu e bine ca omul să fie singur, nu s-a gândit la televizor ci la o soţie, un prieten sau mai mulţi.
​De ce nu mai putem fi împreună?
​În satul meu în faţa fiecărei porţi era o laviţă pe care duminica stăteam şi povesteam cu vecinii, jucam cărţi şi ascultam meciul la un radio Albatros. A venit revoluţia, ne-a dat pământ iarăşi, ne-am certat pentru el, ne-am dus la tribunal şi azi băncile sunt goale şi porţile sunt încuiate.
​Filozofia de azi este „Totul pentru tine” şi pune în centrul universului propria persoană, datul din coate ca metodă de trai, fuga de toţi ca leac împotriva durerilor de cap. Frica de-a nu fi dezamăgit iarăşi după ce arginţii trădării încă îţi mai zornăie prin cap, te face paranoic social.
​Lupta cu viaţa dură, obişnuinţa cu lucrurile frumoase, naşte şi în familii monştri mormăitori şi singuri, dialogul fiind doar un duel de vocale. Camere separate, paturi separate, portofele separate, vise separate…
​Poţi fi singur într-o familie mare, într-o megabiserică. Poţi fi singur şi acum în prag de primăvară cu gândul perfid că şi în casa Tatălui vor fi multe locaşuri. Fiecare va avea boxa lui aurită. Prostii! Acolo n-ajung decât cei ce-au reuşit să-şi împartă şi aici camera inimii cu alţii.

V l a d i m i r_P u s t a n