Când Dumnezeu spune nu – Alexandru Fintoiu

De câte ori nu ne-am rugat la Dumnezeu și El ne-a răspuns la rugăciuni. A făcut miuni pentru noi, a iertat, a binecuvântat, a mângâiat. Totuși, au fost situații când El nu ne-a răspuns niciun cuvânt. Au fost momente când toate rugăciunile noastre au fost în zadar.

Apostolul Pavel s-a rugat lui Dumnezeu să îi îndepărteze țepușul din carne. De trei ori a făcut asta. Răspunsul pe care l-a primit a fost nu! Domnul Isus s-a rugat de trei ori să I se îndepărteze povara. Răspunsul pe care l-a primit a fost nu!

Ce faci când Dumnezeu spune nu? Mulți oameni se supără, ca și cum ar fi avut dreptul să li se răspundă. Alții sunt dezamăgiți de Dumnezeu. Totuși, atunci când Dumnezeu spune nu, te doare. Nu putem nega durerea negației mai ales când cineva suferă de o boală sau de poveri sufletești.

Ne punem întrebări, avem dileme, însă nu trebuie să uităm că răspunsul lui Dumnezeu nu este todeauna acela pe care l-am dori. Gândurile lui Dumnezeu sunt diferite de gândurile noastre. Atunci când El nu răspunde unor rugăciuni, are în plan binele nostru ulterior și glorificarea Lui.

Nu răspunde când vrem noi pentru că dorește ca din luptele noastre să scoată un și mai mult bine pentru noi, să ne tranforme într-un om mai bun, mai credincios și să scoată laude pentru Gloria Lui într-un final.

Trebuie să avem încredere în El. Lui Pavel, Dumnezeu i-a zis că harul Lui îi este îndeajuns, ca apoi apostolul Pavel să afirme cu toată încrederea că atunci când este slab, de fapt este tare. Toate acestea pentru că în momentele de slăbiciune ale vieții te bazezi pe puterea lui Dumnezeu iar atunci ești întărit.

Domnului Hristos, nu I-a fost îndepărtat paharul. Motivul suntem noi. Suntem rezultatul suferinței Lui. Avem toate motivele să-I aducem laude lui Dumnezeu.

Chiar și când Dumnezeu spune nu!