Cuvinte lăsate la soare… – Vladimir Pustan

La început de viață ai nevoie de vreo doi ani să înveți să vorbești.

Apoi, până mori ești rugat să taci din gură. Trăim sub același soare și ne enervează cumplit că el își permite luxul să încălzească cu razele lui și pe alții.

Unul dintre prietenii mei din copilărie a încercat să se sinucidă pentru a fi băgat și el în seamă. Nu a reușit și a fost vedetă vreo două săptămâni. Acum trăiește o viață departe de prima pagină a ziarelor și asta îl face trist.

Fără Dumnezeu lumea ar fi un mare spital de psihiatrie dar oamenii încă mai cred altfel.

Împăratul Babilonului Nebucadnețar  a crezut că lui i se datorează una din cele șapte minuni ale lumii. A ajuns să mănânce iarbă șapte ani și după ce s-a clorofilat i-a venit mintea la cap. Dar pentru asta a trebuit să privească în sus.

Aș vrea să găsesc un cuvânt frumos pentru Dumnezeu dar știu de la Joubert că înainte de a folosi un cuvânt frumos trebuie să-i faci loc. Zic dragoste atunci.

Dumnezeu Tatăl mă iubește cu aceeași dragoste cu care  L-a iubit pe Hristos.

Dumnezeu nu știe iubi cu intensități diferite.

V l a d i m i r _ P u s t a n