De ce Giocondele surâd? – Nicolae Geantă

Dacă am întreba pe Knot Much ar spune că nu știe. (Antropologul a scris o carte de buzunar „Ce știu bărbații despre femei”, de 165 de pagini. Dar foile-i sunt… goale!). Dacă am întreba poeții ne-ar răspunde că e fericită. Teologii ar zice că e mântuită. Dacă l-am întreba pe Charles Baudelaire, ne-ar zice pentru că iubește. (Iubirea, zice franțuzul, este fardul femeii. Și femeile îndrăgostite ar fi totdeauna frumoase…) Eu cred însă un zvon care zice că Gioconda surâde tăcut (de orideunde ai privi-o!), pentru că în burtă are un prunc! Frumusețea oricărei femei crește când ea naște. Apoi, fiecare mămică devine o ghirlandă de zâmbet. 

Femeile pot pilota Airbus-uri, pot conduce companii multinaționale, guverne sau rectorate. Pot primi lauri. Dar zâmbetul lor nu va fi niciodată mai dulce decât atunci când devin mămici. După o zi încărcată cu stress, un copil poate declanșa instantaneu senzorii ce-i face fața bujori. O simplă privire și orice prunc poate face din mama sa o Giocondă!

Știu că sunt mame al căror zâmbet a murit. Nu din lipsa banilor. Nu din lipsa confortului. Și nici a bătrâneții. Ci din lipsa singurătății. Singurătatea ucide mai mulți oameni decât diabetul! Apasă și mai greu atunci când ai pe cineva drag, dar care te-a… uitat!

Dați-le ocazia mamelor să zâmbească! Triste au fost destul. Faceți-le fericite azi, mâine poate fi prea târziu! Cei din orfelinate ar dori să le vadă zâmbind, cei refugiați ar dori să le mai simtă protecția, cei ce le-au pierdut ar dori să mai aibă mame!

Mulțumiți Dumnezeului nostru minunat! Ne-a dăruit tuturor câte-o Giocondă!

Să fiți binecuvântate toate mămicile! Toate femeile! Iertați-ne că v-am făcut cearcăne… Chiar și așa sunteți frumoase când zâmbiți! Nu știu de ce dar dvs semănați mai mult cu Dumnezeu ca noi bărbații!

Nicolae Geantă