Dirigenție cu mine însumi – Nicolae Geantă

Suntem la final de an. Dar când rupem și ultima filă din calendar constatăm că nu anul a trecut, ci noi am trecut… Suntem și mai aproape de moarte!
Leonardo da Vinci spunea spre finalul vieții sale că „va fi condamnat de semeni și de Dumnezeu că ar fi putut avea o operă mai desăvârșită dacă se străduia mai mult”. Exact. Aș fi putut anul acesta să fiu folosit la maximum de Dumnezeu. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă am fi lucrat cu toți talanții?
Am avut 365 de zile ocazia să fac fapte bune. Nu fapte mari, ci măcar fapte mărunte. Căci o faptă bună, oricât de măruntă ar fi, nu este niciodată de prisos, zicea Esop. Oare Oceanul nu e alcătuit din picuri de ploaie? Pentru bunătate întotdeauna rămâne loc în traista vieții!
Au fost zile când am bombănit în barbă că cei din jur gafează, mă chinuie, mă stresează, sunt nedesăvârșiți! Dar când am privit seara în oglinda ochilor lui Isus m-am umplut de rușine. Fiindcă înțelesesem că rareori privim pe aproapele nostru cu aceeași ochi cu care ne privim și pe noi. Dacă am privi pe cei din jur cu ochii lui Dumnezeu…
A trecut un an în care cei din jur au așteptat să îmi deschid brațele. Dar și portofelul. Așa se măsoară iubirea. Oamenii care iubesc au mâinile cele mai lungi! Nu numai că sub aripile lor încap o biserică întreagă, dar ei iau pe brațe poverile nevoiașilor și le duc la tronul de har al Tatălui Ceresc! Apropos, ce fel de mâini ne-a crescut?
Am avut încă un an întreg să-L arăt oamenilor pe Hristos. Nu prin ce a trăit El, ci prin ce trăiesc eu! Căci nu în biserică, ci pe stradă ar trebui să fie nesesizabilă diferența între noi și Isus!
Am avut un an har de la Domnul să mă împodobesc de succes. Succesul înseamnă a lăsa un colț personal de lume într-o stare mai bună decât l-ai găsit. Colțul tău cum arată?
Îi mulțumesc Domnului pentru 2018. A fost un an binecuvântat. Nu-l meritam, căci am avut și eșecuri. Paler spunea că aparentele înfrângeri sunt victorii în devenire!