Hristos în decembrie – Gabriela Proca

La televizor, în staţia de autobuz, pe ecranele din intersecţii, ne lovim privirile cu mesaje: să fim mai buni, mai blânzi, mai calzi, mai binevoitori, să dăruim mai mult, să fim mai atenți la cei din jurul nostru. Dar oare avem nevoie de o singură lună din an să fim mai buni?
Ei bine, luna decembrie nu ar trebui să fie excepţia de comportament, ci regula. Cum ar fi dacă am trăi într-o lume în care există numai decembrie, numai oameni iertători, darnici, zâmbitori, amabili, aşa cum sunt în perioada sărbatorilor.
Noi n-am văzut dragoste şi bunătate numai în trimiterea Mântuitorului pe pâmânt. El a făcut, face şi va mai face atât de multe lucruri pentru noi. El e dragoste, e bunătate. În plinătatea Lui ne inunda cu binecuvântări în fiecare zi a anului. Trist este că noi suntem prea ocupaţi să le vedem.
Sărbătoarea nu stă într-o lună, sărbătoare e când ai o inimă plină de recunoştinţă faţă de bunătatea Lui, în viaţa ta, când simţi că ai pe umeri o mână care te ghidează şi te îndrumă când nu cunoşti calea.
Nu avem nevoie să aprindem beculeţe colorate, pentru că de multe ori nu mai găsim drumul spre noi, nici cu toată lumina din lume.
Avem nevoie de Hristos, mai mult decât mult aşteptata lună decembrie. Avem nevoie să nu mai confundăm fericirea lucrurilor materiale, cu fericirea unei vieţi cu Hristos, a unui cuget curat.
Aşadar, viaţa noastră ar trebui să fie plină de preocuparea de a fi buni, blânzi şi darnici, şi să nu mai aşteptăm sfârşitul anului pentru a ne deschide inimile.

„Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă, neprihănire şi slavă.” Proverbe 21:21