Imaculare

Când ninge, sufletul se face Atât de alb încât începe Să lumineze-n întuneric. Muzica liniştei cuprinde Grijile, frica, întristarea, În dănţuirea fulguirii. Din poala zilelor mărunte, Privirea fuge la fereastră Să vadă cum coboară harul Pe pomii goi, pe strada strâmbă, Pe trecătorii fără nume, Redăruind imacularea. Pe frunte simt mirul zăpezii, Pe cuget – neaua mântuirii, Între noi – calea neatinsă… Monica Pillat