Lecție de la un copac – Nicolae Geantă

Ieri, după mult timp am fost în pădure. Mie, român veritabil, codru îmi e frate. Dar și altar. Printre copacii tăcuți îl aud mai deslușit pe Dumnezeu.
Mă opresc lângă un fag uriaș. Secular. Stă agățat exact în vârful versantului. Spre stânga și dreapta sunt prăpastii adânci. Fagul nu se teme. Pentru că are rădăcinile înfipte adânc. Cele de la suprafață se duc în pântecul pământului. Ca niște tubinguri lungi de sondă.
Îl privesc curios. E maiestuos. A rezistat la ploi, la zăpezi, la furtuni. La gravitație. La ger. Am învățat de la fagul acesta că prăpăstiile nu contează. Pentru el nimic pământesc nu e obstacol. Din nicio parte. Și nici atât din sus. Unde e cale liberă.
Cine e înrădăcinat bine în Hristos nu poate fi în pericol. Gravitația păcatului nu îl doboară. Prăpastia ispitei nu îl amețește. Furtunile durerii nu îl înconvoaie. El le biruie drept în față. Apoi se ridică. Crește spre lumină.
Am privit și la copacii de pe pantă. Nici unul n-a crescut perpendicular pe ea. Rar, foarte rar, am văzut câte-un copac cocoșat. Fenomenul se numește geritropie. Copacii cresc drept oricât ar fi panta de înclinată. Ei se ridică spre lumină. Ca ei, noi creștem drept în sus dacă privim spre Dumnezeu.
Iarna, chiar dacă îi cad frunzele la pământ, fagul trăiește mai departe prin muguri. Iar primăvara viitoare aceștia plesnesc umplând ramurile de frunze. Să nu uitați că trebuie să lăsați viață după dumneavoastră!
Am mai găsit sub fag și o mulțime de jir. De sămânță. Dintr-o sămânță crește un alt fag. Dar din mai multe semințe crește o pădure. Da, un singur fag poate da naștere la o pădure. Un singur creștin trebuie și se naște o biserică!
Înfigeți-vă adânc rădăcinile în Hristos. Apoi creșteți, înalțăți-vă spre Ceruri. În sus nu sunt niciodată opreliști! Spre Cer e totdeauna cale liberă. Pentru oricine…
Pe tine cine te oprește?